Consiliul Județean Galați anunță că a semnat contractul pentru reabilitarea DJ 251 Smârdan – Slobozia Conachi – Cudalbi – Valea Mărului – Matca. Trei
Politică-administrație
Politică-administrație
Primăria le-a pregătit elevilor un cadou: deschide noi șantiere în școlile lor
Deși suntem în a doua săptămână de când a început noul an școlar, Primăria Galați abia acum solicită cereri de ofertă pentru reparații curente
Investiții la Spitalul de Copii din Galați. Unitatea de Primiri Urgențe va fi extinsă și modernizată
Compartimentul Primiri Urgențe de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Ioan” din Galați va fi modernizat și extins cu bani europeni. Valoarea
Campanie pentru schimbarea legii alegerilor locale
Sub pretextul aducerii unor ”oameni noi” în politică, 26 de grupuri civice și 4 partide politice au început la nivel național o campanie de
Râd și râmele de noi: europarlamentarul Dan Nica este îngrijorat de faptul că lucrările la podul peste Dunăre nu au început
După ce ne ștergem de scuipat venit de sus, tocmai din vârful Europei civilizate, ne mai uităm o dată pe textul cu pricina, ca
Bugetul local, vacă de muls pentru Street Food Festival
Că tot ne plângem că nu avem bani și bugetul e de criză, reușim să plătim mult mai mult decât alții pentru lucruri asemănătoare.
O comisie din Primăria Galați a încasat nelegal 280.000 de lei
Bugetul local se dovedește în continuare o bună vacă de muls, dacă faci parte din grupul care trebuie. De această dată, cei care sunt
Frustrant! În timp ce la Galați se toarnă pământ în scuarul de pe Brăilei, la Timișoara se construiește un cartier cu blocuri turn
Chiar cu riscul de a deveni enervanți (pentru unii) vă mai prezentăm un episod cu realizările marilor orașe din România cu care ne place
Numărul gălățenilor fără card de sănătate valabil, un mister pentru minister
Pe lista necunoscutelor cu care se confruntă Ministerul Sănătății se mai adaugă una, extrem de importantă pentru noi: câți gălățeni nu vor mai avea
Se împute treaba în PSD. Brăileanul Mihai Tudose agită apele după ce a anunțat că vrea o funcție de conducere
Se înmulțesc veștile proaste pe care le primesc Dragnea și gașca sa chiar din interiorul partidului. De liniștea de muzeu și unanimitatea grețoasă s-a










