Primăria le-a pregătit elevilor un cadou: deschide noi șantiere în școlile lor

Deși suntem în a doua săptămână de când a început noul an școlar, Primăria Galați abia acum solicită cereri de ofertă pentru reparații curente în cazul mai multor unități de învățământ.

În aceste condiții, exită toate șansele ca la începutul iernii o parte dintre ele să fie în continuare în șantier.

Astfel, patru grădinițe, o școală, un liceu și un colegiu așteaptă să vadă cine vor fi constructorii care le vor trece pragul. Este vorba de grădinițele 6, 22, ”Croitorașul cel Viteaz” și ”Motanul încălțat”, de școala ”L. Cosma”, de Liceul de Artă ”D. Cuclin” și de Colegiul tehnic ”Aurel Vlaicu”.

Municipalitatea a găsit o modalitate de a se sustrage unor eventuale reproșuri că din vina sa procesul educațional are de suferit.

”Lucrările se vor efectua de comun acord cu conducerea școlii, astfel încât să nu fie deranjat procesul de învățământ”, se arată în toate caietele de sarcini întocmite de primărie.

Termenul de execuție este cuprins între 20 și 45 de zile de la data semnării contractului, fapt ce împinge finalizarea lor spre lunile noiembrie – decembrie.
Cât privește faptul că abia acum caută constructori, reprezentanții municipalității se scuză și dau vina pe rectificarea bugetară făcută târziu. Chiar și așa, au trecut deja două luni de când a fost aprobată.

În prezent se lucrează sau se pregătesc noi șantiere în aproximativ 30 de unități de învățământ.

Ai putea fi interesat și de:

Lasă un răspuns