Pucky, nu te văd bine cu decesul copilului din județul Vaslui ce participa la o competiție sportivă și a plecat acasă mort. Un cumul
Editorial
Editorial
EDITORIAL/ X și 0 prin politica gălățeană
Aceasta se face pe vreme de pandemie pe șest sau deloc.Dincolo de câteva postări pe rețelele de socializare ale unora, dincolo de totala inactivitate
EDITORIAL/ Ministru’ de după ușă
Senzația mea e că acest ministru al Sănătății și-a condus portofoliul fix la buza clanței. Cu o mână moartă și aici mă refer la
EDITORIAL/ De ce va fi bugetul municipiului o mare țeapă?
După ce a câștigat la pas alegerile de anul trecut, primarul Pucky anunța cu surle și trâmbițe că vom avea o altfel de administrație,
EDITORIAL/ De ce nu ne mai facem bine…?
Protestăm pentru unele măsuri aberante dar incidențele cresc abrupt iar situația din spitale e tot mai critică. Ok. E dreptul fiecăruia de a protesta,
EDITORIAL PAMFLET/ Pucky, da de ce nu l-ai luat și pe Costică pe cadru?
Acum cinci ani, prin aprilie, fostul primar Marius Stan și președintele Consiliului Județean Nicolae Bacalbașa se dădeau cu tărăbuța pe Faleza Inferioară pentru a
EDITORIAL PAMFLET/ Nea’ Dobrică, tot deputat liberal?
Era o zicere cândva cu numele…inteligenților pe toate zidurile. Fie că au treabă ori ba cu zidul respectiv, fie că mai are ori ba
EDITORIAL/ Când ipocrizia bate filmul cu saltimbanci…
În campania electorală din toamnă pentru alegerile parlamentare, secretarul de stat de la Ministerul Agriculturii pe-atunci, George Scarlat, actualmente parlamentar PNL și președinte al
EDITORIAL/ Vikingul Humelnicu, caz de sanatoriu!
Domnul sanatoriu, (scuze, senator!) socialist, Marius Humelnicu, om de bază în gașca lui Pucky, cum a ajuns în Parlament ales de o mică parte
EDITORIAL/ Bolojan&Boc versus Pucky&Costică
După trei zile prin vestul național m-am întors cu un nivel de expertiză mult mai consistent în ceea ce privește administrația publică locală, în










