EDITORIAL/ De ce nu ne mai facem bine…?

Distribuie articolul

Protestăm pentru unele măsuri aberante dar incidențele cresc abrupt iar situația din spitale e tot mai critică. Ok. E dreptul fiecăruia de a protesta, în anumite condiții, bineînțeles, dacă se consideră că anumite drepturi îi sunt încălcate abuziv. Dar, trăind în comunitate și nu în grotă, ai și obligații. Și cea mai importantă este să trăiești cum îți e dat fără ai deranja pe alții. La noi însă, lipsa de educație, cultură și civilizație ne tot țin în loc iar speranțele pentru un mic pas înainte nici că se mai zăresc.

Păi, de ce să fim într-o scară de valori pozitivă când ne stă mai bine șmecherași, bombardieri, țoape, mahalagioaice, mârlani ori gunoaie umane? Artiștii vor să fie artiști, bibliotecarii, bibliotecari, iar cârciumarii, cârciumari. Bun, marea majoritate nu este interesată decât de bodegi, terase și alte localuri. Aici nu prea e de comentat pentru că e în gena noastră ca nație să ne distrăm aproape exclusiv în astfel de locații. Nu veți vedea nicicând un protest că se închid librăriile (câte mai sunt!), dar dacă sunt tăiate două-trei ore de bețivăneală, iasă iureș maxim.

Ăștia suntem noi, românii. Ne place ori ba, asta e situația. Bine, acum nu trebuie generalizat pentru că nu putem bagateliza toată țara. Observ în ultimele zile anumite luări de poziție din partea unor autorități venite exclusiv pe fondul protestelor. Premierul spune că va căuta soluții pentru ca începând din 1` iunie să ne relaxăm cumva.

De asemenea, au mai emis ceva înțelepciuni un ministru al Sănătății ușor patetic, din punctul meu de vedere mult sub nivelul predecesorului Tătaru și una bucată Arafat care pare să-i joace pe toți la vreme de seară. Să ne vaccinăm zice el, Arafatu’! Bun. O facem. Și? Avem garanții că va fi altfel? Poate da, poate, nu.

Păi, uite în Israel, peste 50 % au făcut-o și stau bine cu tulpina britanică. Păi da. Dar la ăia nu e cu protestu’, nici cu țuica de la 7 dimineață, nici socializare la masă, dimineață, la prânz și seara până târziu în noapte. Și mai e ceva foarte important. Acolo vorbim de respect față de semeni, autorități ori instituții. Să vă spun ceva de încheiere, nu că ar interesa…

Scriitorul şi scenaristul mexican Francisco Gerardo Haghenbeck a murit duminică la 56 de ani, în urma complicaţiilor asociate COVID-19. Cine a fost? Ei, nu-i mare lucru. Laureat al Premiului Nocte în 2013 pentru cea mai bună carte străină. Atâta tot…


Distribuie articolul

You May Also Like