UPDATE: Schimbarea proprietarului combinatului siderurgic este privită cu optimism de conducerea unității siderurgice gălățene. Reprezentanții ArcelorMittal Galați vorbesc despre noi oportunități și de investiții
Economie
Economie
Se adâncește deficitul bugetar. Primele victime: medicii din centrele de permanență
Deși nu recunoaște, Guvernul PSD-ALDE duce țara de râpă. Deficitul bugetar a depășit 14 miliarde de lei în primele 8 luni ale lui 2018,
Ai de recuperat taxa auto? VEZI AICI când îți intră banii în cont
Peste 25.000 de gălățeni au depus, până pe 31 august 2018, cerere pentru restituirea taxelor auto. Direcția Finanțelor Publice din Galați a procesat deja
Galați-Brăila, lumea a treia. Cele două județe sunt în topul regiunilor care au pierdut locuri de muncă în ultimii 10 ani
Diferențele dintre estul și vestul țării sunt din ce în ce mai evidente. Decalajul economic poate fi evidențiat prin numeroase comparații, iar cifrele arată
Au mai rămas doar trei zile în care se poate cere restituirea taxei auto
Cererile pentru restituirea taxei auto pot fi depuse la sediile ANAF până pe 31 august. După această dată nu se mai primesc solicitări, iar
Podul peste Dunăre de la Brăila o duce bine. În schițe!
Arată bine podul de la Brăila în schițele plimbate pe sub nasul românilor. Este cea mai mare lucrare din România postrevoluționară și unul dintre
Taxă încasată ilegal de asociațiile de proprietari din Galați
Mii de gălățeni sunt în postura în care plătesc de două ori pentru același serviciu, din cauza administratorilor Asociațiilor de Proprietari de care aparțin.
Undă verde pentru Damen să preia conducerea Șantierului Naval Mangalia
O decizie guvernamentală luată în ședința de marți deschide calea olandezilor de la Damen să se instaleze în fruntea Șantierului Naval Mangalia, chiar dacă
Combinatul siderurgic, sprijin pentru spitale
ArcelorMittal Galați va derula și în 2018 proiecte de dotare cu echipamente medicale de ultimă generație pentru Spitalul Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei”
O nouă categorie de persoane exceptată de la plata taxei de habitat
Din acest an, taxa locală nu va mai fi plătită de persoanele persecutate din motive etnice în perioada celui de-al doilea război mondial, categorie










