Jumătate de zi fără apă rece. Asta îi așteaptă pe gălățenii care locuiesc sau muncesc în zona Basarabiei, Gara, CFR, Domnească și Calea Prutului.
Tag: galati
Dezastru bugetar la Primăria Galați: salariile edililor și ale funcționarilor au CRESCUT amețitor, iar veniturile instituției s-au PRĂBUȘIT
Parcă vin turcii și sfârșitul lumii: pesediștii gălățeni au făcut prăpăd în bugetul local. Inspirați, probabil, de colegii de la București care au făcut
Zero investiții în turism la Galați, 18 la Brașov
Că tot se compară autoritățile locale gălățene cu Brașovul, Cluj-Napoca sau Timișoara, un nou capitol la care ar trebui să mediteze și, de ce
Un procuror din Galați țintește la șefia DNA
Primul procuror care și-a depus candidatura pentru șefia Direcției Naționale Anticorupție (DNA), faza a II-a, este din Galați. Procurorul Paula Tănase, magistrat la Parchetul
Trei cutremure, într-o singură noapte, în zona seismică Vrancea
Trei cutremure dintr-o lovitură. Potrivit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, în noaptea de duminică au fost înregistrate trei seisme, toate cu epicentrul
Programul european pentru marea infrastructură, ignorat de autoritățile gălățene
În vreme ce vecinii noștri vor beneficia de drum de mare viteză, pod peste Dunăre sau de îmbunătățirea condițiilor de navigație sau de circulație
Lecție de istorie și administrație predată de brașoveni
În vreme ce autoritățile gălățene nu fac mai nimic sub pretextul că nici în Brașov, Oradea sau Cluj-Napoca nu s-a făcut mare lucru la
La Galați, Ziua Marinei este organizată pe mal
Vă imaginați cum ar fi ca ziua forțelor terestre din cadrul Armatei să fie sărbătorită într-un avion? Ei bine, nu trebuie să faceți un
FOTO-VIDEO/Diaspora s-a întors acasă. La protestul de la Galați au participat peste 1.500 de oameni
Numeroși gălățeni au participat la mitingul antiguvernamental desfășurat vineri, în fața Prefecturii. Oamenii, cei mai mulți reprezentanți ai statului paralel, au fost aduși la
Privatizarea ArcelorMittal Galați, urmărită din Guvern „cu interes” și cam atât
Guvernanții români susțin că se uită „cu interes” la anunțata vânzare a ArcelorMittal Galați, fără a analiza însă care sunt opțiunile statului în această









