La Galați, Ziua Marinei este organizată pe mal

Distribuie articolul

Vă imaginați cum ar fi ca ziua forțelor terestre din cadrul Armatei să fie sărbătorită într-un avion? Ei bine, nu trebuie să faceți un efort prea mare. La Galați, Ziua Marinei este sărbătorită pe mal. An de an, oamenii se adună pe faleză, ascultă discursurile politicienilor, cască ochii la ceremoniile militare și apoi se minunează de vapoarele care participă la parada navală de pe Dunăre. Au și de ce în condițiile în care pe Dunăre vapoarele trec destul de rar, iar foarte mulți gălățeni nu s-au plimbat în viața lor decât cu bacul.

Nici de Ziua Marinei 2018, tabloul nu este diferit. Nu există nici un vapor care să-i transporte pe cetățeni în amonte, în aval sau măcar până pe malul celălalt. Cu excepția bacului, bineînțeles, ceea ce-i transformă pe pesediștii acționari de la Navrom BAC în cei mai importanți promotori ai turismului din zonă. Noroc cu Ivan Patzaichin care, în fiecare an, aduce canotcile sale la Galați și organizează concursul/demonstrația de vâslit sub egida Descoperă Rowmania.

La Galați, de Ziua Marinei, până și restricțile de trafic sunt tot pe mal. Primăria a anunțat că „pentru buna desfășurare a evenimentelor dedicate Zilei Marinei Române 2018, începând din data de 14 august, ora 18.00, până pe data de 16 august, ora 09.00, circulația autovehiculelor va fi oprită pe strada Prelungirea George Coșbuc, pe segmentul cuprins între str. Regiment 11 Siret și B-dul Marii Uniri.”

În mod normal, restricții ar trebui să fie și pe apă. Ceva de genul „Dragi gălățeni, pentru a evita incidentele în timpul paradei navale, circulația șalupelor și a iahturilor este interzisă. Lăsați-vă ambarcațiunile în portul turistic pentru că Primăria pune la bătaie flota de nave de agrement pentru plimbări gratuite pe Dunăre.”

O glumă la fel de proastă ca situația în care a ajuns orașul Galați!

Distribuie articolul

You May Also Like