Polițiștii locali din cadrul Serviciului Control Activități Comerciale alături de cei de la Biroul de Evidență a Persoanelor Galați, au derulat ample acțiuni de
Author: Cristi Nicolau
Noaptea minții: loazele angajate cu pile în administrație ar putea fi școlite pe banii statului pentru că sunt prost pregătite
O să ajungem de râsul lumii și al extratereștrilor din toate galaxiile. Ministerul Educației a redactat un „Plan de Acțiune pentru Educație” care stabilește,
La început, nici parizienii nu au dorit turnul Eiffel. Primăria Galați vrea să construiască un monument uriaș la Ultimul Leu
Multă vreme, pe rețelele de socializare a circulat o porcărie/o fotografie/o pornografie care arăta ideea unui cetățean despre modul în care ar putea arăta
Cartele prepay cu buletinul și amenzi mai mari pentru apelurile false la 112
Cartelele telefonice prepay vor fi cumpărate doar cu buletinul, iar amenzile pentru apeluri false la numărul unic de urgență 112 vor crește de cinci
Am încercat să aflăm care va fi prima parcare supraetajată din Galați
Primarul Galațiului, Ionuț Pucheanu, a vorbit de multe ori despre proiectul pe care l-a demarat în Mazepa spunând că este prima parcare supraetajată din
Concesiunea de la Plaja Dunărea, în atenția judecătorilor
Problemele legate de concesionarea Plajei Dunărea către Karan Business & Finance SRL sunt departe de a fi luat sfârșit, cum au lăsat autoritățile locale
Autoritățile gălățene, corijente la igienizarea școlilor
Două treimi dintre unitățile de învățământ nu vor fi pregătite corespunzător pe 9 septembrie, dată la care ar trebui să înceapă noul an școlar.
Dilema zilei vine de la Prefectura Galați. Gurile rele vorbesc despre o demisie din conducerea instituției
Se zvonește prin târg că administrația locală a suferit o lovitură majoră. Subprefectul județului Galați ar fi demisionat din funcție după ce ALDE s-a
Ticăloși la guvernare. Tăriceanu susține că guvernanții au pus pe chituci finanțele țării
Nici nu a apucat să-și ia poza cu a cincea soție din biroul de președinte al Senatului, că a început să dea din casă.
O noua retea de trafic de persoane, anihilata la Galati. 25 de fete erau exploatate sexual
Polițiștii și procurorii D.I.I.C.O.T. din Galați, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română, au destructurat o grupare infracțională ai cărei membri ar fi









