Partidele politice, mai rele ca asistații sociali. Deși nu prea prestează în folosul comunității, primesc o grămadă de bani de la bugetul de stat.
Tag: buget
Un spital abandonat a dat o gaură de 300.000 de euro în bugetul CJ Galați
Închis în urmă cu mai bine de 15 ani, spitalul din Nicorești consumă în continuare, an de an, resurse din bugetul Consiliului Județului Galați.
Primăria Galați își mărește organigrama și refuză să majoreze bursele elevilor merituoși
Ce face Primăria Galați când rămâne fără bani pentru educație? Bineînțeles, face niște angajări. Vineri, la Consiliul Local, sub nasul consilierilor a ajuns o
Guvernul a rămas fără bani: TOATE lucrările din mediul rural vor fi SUSPENDATE
Se întâmplă din nou. La fel ca anul trecut, Guvernul a rămas în bugetul gol și a anunțat că nu mai poate plăti lucrările
Poliția Locală a ”contribuit” la buget cu 4 milioane lei
Aproximativ 19.000 de sancțiuni contravenționale, în sumă de peste 4 milioane de lei, au aplicat polițiștii locali în primele nouă luni ale anului 2018.
Bugetul local, vacă de muls pentru Street Food Festival
Că tot ne plângem că nu avem bani și bugetul e de criză, reușim să plătim mult mai mult decât alții pentru lucruri asemănătoare.
Poliția Locală, amenzi pe bandă rulantă pentru ”alimentarea” bugetului local
În luna august 2018, polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră și polițiștii de la ordine publică, au dat 345 de sancțiuni contravenționale, în
Poliția Locală trage tare să umple găurile negre din buget
Tulburarea ordinii și liniștii publice, consumul de alcool în locuri neamenajate și murdărirea domeniului public, sunt principalele fapte contravenționale depistate și sancționate de polițiștii
Pesta porcină înghite peste un milion de lei din bugetul Consiliului Județului Galați
Mai mult de 1,1 milioane de lei vor fi utilizați pentru combaterea pestei porcine, au decis astăzi consilierii județeni gălățeni. Măsura va veni în
Probleme cu salariile la Primăria Galați. Consiliul Local a aprobat o rectificare bugetară pentru a asigura fondul de salarii
Consiliul Local a aprobat o rectificare bugetară. Asta ca să nu rămână fără lefuri salariații Primăriei Galați, unul dintre cei mai mari angajatori din







