Bine că nu avem pod peste Dunăre la Galați. Departe de intervenția omului, natura se dezvoltă armonios. Iar ca dovadă avem lebedele care s-au
Top News
Top News
Un șofer beat a lăsat orașul Galați fără troleibuze
Un individ care a consumat alcool a reușit să-i lase pe gălățeni fără troleibuze. Noaptea trecută, individul a urcat la volan și nu a
Societatea civilă are cuvântul: cursuri de vorbit în public
15 reprezentanți provenind din ONG-uri gălățene au ocazia să învețe gratuit să vorbească în public în perioada imediat următoare în cadrul unui proiect ce-și
Sistemele de încălzire din școli, operate ilegal
Chiar dacă în prezent este livrată căldura în unitățile de învățământ, problemele legate de subiect par să nu se fi terminat. Astfel, nu există
Furturi în serie în Galați, Brăila și Buzău. Hoții, prinși cu focuri de armă
Polițiștii Biroului Investigații Criminale Galați, având sprijinul Biroului Operațiuni Speciale și al polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, au anihilat o bandă
Regal de poezie eminesciană la Galaţi
Ziua de 15 ianuarie are, din 2010, o dublă semnificaţie pentru români. Ea nu este numai data care marchează naşterea poetului nepereche, Mihai Eminescu,
Summer is coming: numeroși gălățeni nu au centrale termice de apartament
Sistemul centralizat de termoficare din Galați a murit deși Primăria nu a prezentat un certificat de deces și nici nu a organizat ceremoniile creștinești.
Trasee modificate pentru troleibuzele din Galați
O lucrare a societății Apă Canal a provocat mai multe modificări în traseele troleibuzelor Transurb. Reprezentanții societății de transport public anunță că astăzi( miercuri,
Moarte suspectă la Galați
Trei oameni au fost găsiți morți în casă, într-un bloc de pe strada Siderurgiștilor din Galați. Este vorba despre o femeie și doi bărbați
România, 2019: un consilier județean PSD este anchetat de procurori, în timp ce un golan calcă în picioare un bătrân
Ce se poate întâmpla într-o țară condusă de penali și analfabeți? Nimic deosebit. De exemplu, în timp ce un consilier județean PSD comite o









