Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale a anunţat că introduce noi măsuri de sprijin pentru formarea şi angajarea persoanelor care beneficiază de venit minim garantat,
Economie
Economie
Investiție de 25 de milioane de euro pe malul Dunării
Un parc industrial se va construi în Zona Liberă Brăila, pe un teren de 11 hectare. Investiția de 25 de milioane de euro aparține
Noi cursuri de instruire și calificare pentru agricultori
Având în vedere noile lansări pe submăsurile de finanțare a activităților agricole din Programul Național de Dezvoltare Rurală, dar și necesitatea unei calificări corespunzătoare
Investiție de peste 6 milioane de euro la combinatul siderurgic LIBERTY Galați
O investiție de peste 6 milioane de euro va fi realizată la combinatul siderurgic LIBERTY Galați. În cadrul unității va fi construită o linie
”Îngrămădeală” pentru un loc de muncă de funcționar la Casa de Pensii Galați
Aproape nouă candidați pe un loc, au concurat în prima etapă. La prima probă de concurs, de la Casa de Pensii, s-au înscris 245
Piața muncii din Galați pune ”la bătaie”sute de locuri de muncă vacante
Peste 500 de locuri de muncă vacante sunt anunțate, pentru această săptămână, de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Galați, pentru persoanele aflate
Interacțiunea cetățeanului cu serviciile sociale se va face prin intermediul unei platforme digitale unice
Oficialii din domeniul Muncii și Protecției Sociale au anunțat că au în vedere facilitarea accesului oamenilor la o gamă largă de servicii publice electronice:
Agricultura ecologică a intrat în atenția Guvernării. Cel puțin, din punct de vedere legislativ
Direcția pentru Agricultură Galați informează că în ședința de Guvern din data de 30 august 2021 a fost adoptată Ordonanța pentru modificarea OUG nr.
În atenția celor interesați să se dezvolte în mediul rural: Se deschid patru apeluri PNDR
Agenţia pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a anunțat lansarea în perioada 27 august – 26 noiembrie 2021 a primei sesiuni din 2021 de depunere a
Controale la furnizorii care au mărit prețul energiei. Amenzile pot ajunge până la 10% din cifra de afaceri
Marți încep controale ANRE și ANPC la furnizorii care au mărit prețul energiei deși contractele cu clienții erau cu un preț fix timp de









