Investiție de 25 de milioane de euro pe malul Dunării

Un parc industrial se va construi în Zona Liberă Brăila, pe un teren de 11 hectare. Investiția de 25 de milioane de euro aparține unei companii care a construit numeroase parcuri industriale în întreaga țară.

Autoritățile brăilene anunță luni că a fost emisă autorizația de construire pentru prima hală cu suprafața de 10.000 metri pătrați. Lucrările vor începe în primavară, precizează primarul orașului Brăila, Marian Dragomir.

„Element Industrial a concesionat în septembrie 2020 în Perimetrul 2 al Zonei Libere Brăila (situat între Brăila Mall și Benzinăria Mall) un teren cu suprafața de 11 hectare pentru construirea unui Parc Industrial. Element Industrial este una din companiile aflate în topul dezvoltatorilor privați de parcuri industriale cu suprafete între 50.000 – 60.000 m.p. în București (în cadrul căruia cel mai mare chiriaș este Arctic), Chitila (în parteneriat cu Dedeman), Pitești, Bacău, Ploiești, Târgoviște, Craiova”, a anunțat Dragomir.

Investiția va fi realizată în trei etape. Investitorii susțin că au decis să investească la Brăila deoarece în oraș există forță de muncă și un important nod de transport rutier și fervoviar. De asemenea, investitorii au fost atrași de posibila evoluție a zonei după finalizarea podului peste Dunăre.

Ai putea fi interesat și de: