O femeie de 74 de ani, vaccinată cu ambele doze încă din luna februarie, a fost programată la mai multe centre de vaccinare. Ea
Author: Cristi Nicolau
A fost semnat contractul pentru realizarea drumului expres Galați-Brăila
A fost semnat contractul pentru realizarea drumului expres Galați-Brăila. Anunțul a venit de la ministrul Transporturilor care a mai spus că șoseaua va fi
Accident în Vaslui. Trenul Galați – Cluj a lovit un tir
Accident rutier la trecerea la nivel cu calea ferată, în județul Vaslui. Un autocamion de mare tonaj a fost lovit de două garnituri feroviare,
Director nou la ANIF Galați
Liberalii gălățeni își fac cărțile cum știu ei mai bine chiar dacă până acum numirile n-au prea rupt gura cătunului darămite a târgului. Ultima
Precizări importante de la AFIR pentru beneficiarii planurilor de afaceri aflate în finanțare
Contractele de finanțare europeană pentru investiții rurale pot fi suspendate din cauza situației excepționale Oficiul Judeţean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale ( OJFIR) GALAŢI anunță
EDITORIAL/ Ministru’ de după ușă
Senzația mea e că acest ministru al Sănătății și-a condus portofoliul fix la buza clanței. Cu o mână moartă și aici mă refer la
Număr record de vaccinuri anti-COVID făcute la Galați
Record în campania de vaccinare la Galați. Miercuri, 14 aprilie, 1.586 de persoane au fost vaccinate în centrele din județ. Programările la vaccinare arată
Ministrul Sănătății a fost dat afară din Guvern. Premierul l-a demis la pachet cu secretarul Andreea Moldovan
Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a fost demis de premierul Florin Cîțu. Modul în care a fost gestionată criza de la Spitalul Victor Babeș a
Noii directori de școli, după examene sau din toamnă
Ministrul Educației Naționale Sorin Câmpeanu consideră că examenele pentru ocuparea celor aproximativ 10 000 de posturi de directori de școli ar putea fi desfășurate
Accident la mall
Un accident s-a produs astăzi, în jurul orei prânzului, în spatele mall-ului din Galați. O persoană a fost rănită, după ce a fost lovită









