Deși a trecut aproape o săptămână de la ultima dezlănțuire a naturii, încă mai sunt zone virgine, neatinse încă de furia drujbelor de la
Author: Cristi Nicolau
Scandal între primarul Tecuciului și un ziarist
De la începutul anului 2017, nouă dosare au fost înregistrate la Tribunalul Galați, Secția Contencios Administrativ și Fiscal, împotriva primarului Tecuciului pentru încălcarea prevederilor
Indemnizația pentru creșterea copilului va fi plafonată
Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a anunțat că specialiștii lucrează la un proiect de lege care vizează plafonarea indemnizației pentru creșterea copilului. Acesta va
Bărbatul care a sechestrat o fată de nouă ani a fost arestat preventiv
Bărbatul din localitatea gălățeană Scânteiești care a ținut o fată de nouă ani sechestrată timp de două zile a fost arestat preventiv pentru 30
Practica în străinătate – o provocare acceptată de tot mai mulți studenți de la Dunărea de Jos
Treizeci de tineri s-au gândit, vara asta, să profite la maximum de studenție, învățând lucruri noi și vizitând țări străine, pe perioada vacanței, prin
Instanța dă dreptate unui gălățean care a primit o factură supra-încărcată la telefonia mobilă
Mihai Zaharia a avut curajul să acționeze în instanță Compania de telefonie mobilă care i-a expediat o factură extrem de mare și a câștigat.
Gălățenii pot afla din mediul virtual ce calitate are aerul pe care îl respiră în realitate
Zilele trecute, Ministerul Mediului a lansat o pagină de internet care oferă informații despre calitatea aerului în toate zonele ţării. De asemenea, la adresa
Primăria Galați împrumută de la CEC peste 25 de milioane de euro
Primăria din Galați se împrumută la bancă pentru a duce la bun sfârșit 10 proiecte de dezvoltare. Municipalitatea va face un credit bancar la
Minoră dipărută din comuna Scânteiești. Orice informație îi ajută pe polițiști
Polițiștii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galați au fost sesizați astăzi de Nicu Constandache că în seara zilei de 27 iulie, în jurul orei 20.00,
În Galați, mai nou, plouă și cu numere de înmatriculare pierdute
Nici nu s-a oprit bine ploaia de ieri că pe Grupul Șoferilor din Galați a început să plouă cu anunțuri legate de faptul că









