Scandal între primarul Tecuciului și un ziarist

De la începutul anului 2017, nouă dosare au fost înregistrate la Tribunalul Galați, Secția Contencios Administrativ și Fiscal, împotriva primarului Tecuciului pentru încălcarea prevederilor Legii 544/2001.

Reclamant este un ziarist din Tecuci, Cristian Alec Calmuc. În baza Legii 544/2001, ziaristul a solicitat primarului comunicarea unor informații de interes public prin mai multe cereri depuse la Registratura UAT Tecuci, atât în calitate de persoană fizică, dar și în calitate de persoană juridică:

Cererea nr. 5344/PF/22.02.2017, Cererea nr. 6250/PF/02.03.2017, Cererea nr. 5346/PJ/22.02.2017, Cererea nr. 6251/PF/02.03.2017, Cererea nr. 6252/PF/02.03.2017, Cererea nr. 26057/18.05.2017, Cererea nr. 26061/18.05.2017, Cererea nr. 26058/18.05.2017, Cererea nr. 26062/18.05.2017.

Refuzul edilului Cătălin Hurdubae de a răspunde solicitărilor ziaristului s-au transformat în dosare, în care nu doar primarul ci și UAT Tecuci au calitatea de pârâți:

Dosar nr.1375/121/2017 din 06.04.2017, Dosar nr. 1374/121/2017 din 6.04.2017,Dosar nr. 1373/121/2017 din 6.04.2017, Dosar nr. 1705/121/2017 din 27.04.2017, Dosar nr. 2115/121/2017 din 24.05.2017, Dosar nr. 2724/121/2017 din 7.07.2017, Dosar nr. 2725/121/2017 din 7.07.2017, Dosar nr. 2726/121/2017 din 7.07.2017 și Dosar nr. 2727/121/2017 din 7.07.2017.

„Primarul Hurdubae a decis în decembrie 2016 ca o copie după o hârtie din primăria Tecuci să coste de 30 de ori mai mult faţă de preţul pieţei, adică 6 lei/pagină. Deoarece abuzul nu a funcţionat, presa de anchetă fiind dispusă să plătească chiar şi costurile aberante ale bolşevicilor, Hurdubae Cătălin a decis interzicerea oricărui acces al presei libere la informaţiile publice, refuzând totodată orice comunicare oficială, interzicând conferinţele de presă (deşi, prin lege sunt obligatorii), interzicând emiterea de comunicate de presă din partea Primăriei, refuzând să răspundă la cererile depuse oficial şi legal prin Registratură”, motivează ziaristul reclamant.

Conform Legii 544/2001:
Art. 6
(1) Orice persoană are dreptul să solicite și să obțină de la autoritățile și instituțiile publice, în condițiile prezentei legi, informațiile de interes public.
(2) Autoritățile și instituțiile publice sunt obligate să asigure persoanelor, la cererea acestora, informațiile de interes public solicitate în scris sau verbal.
Art. 7
(1) Autoritățile și instituțiile publice au obligația să răspundă în scris la solicitarea informațiilor de interes public în termen de 10 zile sau, după caz, în cel mult 30 de zile de la înregistrarea solicitării, în funcție de dificultatea, complexitatea, volumul lucrărilor documentare și de urgență solicitării. În cazul în care durata necesară pentru identificarea și difuzarea informației solicitate depășește 10 zile, răspunsul va fi comunicat solicitantului în maximum 30 de zile, cu condiția înștiințării acestuia în scris despre acest fapt în termen de 10 zile.

Solicitându-i-se un punct de vedere, primarul municipiului Tecuci, Cătălin Constantin Hurdubae, ne-a declarat:

„Într-adevăr domnul Calmuc a deschis aceste acțiuni în instanță dar nu va avea câștig de cauză. Cum la fel de adevărat este că a depus aceste solicitări, dar ca persoană fizică. Din partea Primăriei Tecuci a primit răspunsuri dar nu așa cum și le-a dorit domnia sa. Solicitările, așa cum le-a formulat, nu întrunesc condițiile și nici nu a făcut dovada că îi sunt necesare pentru informare publică. Cum nu a dovedit nici că este într-adevăr ceea ce pretinde că este, adică ziarist”.

Secretarul UAT Tecuci, jurist Valerica Fotache a confirmat afirmațiile edilului:

„Domnului reclamant i s-a răspuns, în termeni legali și i s-au oferit informați. Dar domnia sa a dorit documente care ar fi trebuit să cuprindă în esența lor informații care să conțină date cu caracter personal , or acest lucru ar fi însemnat ca noi să încălcăm legea”.

Jurnalistul tecucean Cristian Alec Calmuc a ținut să precizeze:

„Tecucenii au votat în anul 2016 niște proști ca noaptea și asta o va dovedi justiția. Domnul primar se face vinovat pentru că dânsul a semnat refuzul de furnizare de informații cu caracter public. Ar trebui să studieze legea pentru a afla că orice persoană fizică din Tecuci poate solicita informații în baza Legii 544/2001, sunt informații publice. Nu este o condiție obligatorie ca tecuceanul care solicită o informație de interes public să-și fi achitat taxele locale. Domnul primar va afla de la instanță câte daune are de plătit. Și cum acum și-a majorat salariul la 100 de milioane (n.r. – lei vechi) suma pe care o va avea de plătit va fi una deloc mică”.

Ai putea fi interesat și de:

Lasă un răspuns