Primăria anunță care sunt modificările de pe traseele Transurb. Ce explicații a oferit municipalitatea

Distribuie articolul

Primăria Galați a anunțat care sunt modificările de pe traseele Transurb aplicate începând de la 1 aprilie. De asemenea, municipalitatea a oferit explicații pentru fiecare modificare.

Consilierii locali au aprobat, miercuri, noile trasee ale mijloacelor de transport în comun.

Trasee nou înființate:
Traseul 40: Bariera Traian – Limita municipiului Galaţi (Metro)
Traseul 41: Dimitrie Cantemir – Capăt Micro 19

„Punerea în funcțiune a noului mod de a taxa călătoria, la 60 de minute, precum și necesitatea optimizării rețelei de transport au făcut posibilă înființarea a două trasee, 40 și 41, care să unească două puncte de interes mai îndepărtate (limita municipiului Galați – Metro și Dimitrie Cantemir) de cele mai apropiate terminale ale municipiului de unde pleacă numeroase alte linii de transport cu conectivitate în toate punctele de interes. Practic, călătorii din aceste zone vor beneficia la același cost ca și până acum de un transport la o frecvență de maximum 10, respectiv 6 minute”, a explicat Biroul de presă al Primăriei Galați.

Trasee modificate după 1 aprilie:
Traseul 10: Capat M19 – Damen cu trecerea pe tur pe Bdul. Galați – Bdul. Dunarea – str. Incubatorului
Traseul 12: Piața Centrală – Bariera Traian
Traseul 17: Capăt Micro 19 – Bariera Traian
Traseul 27: Capăt Micro 19 – Centru cu intrare din str. Domnească pe str. Gării – str. N. Bălcescu
Traseele 30 şi 31: Capăt Micro 19 – Borcan/Cartier Barboşi trasee unificate alternativ
Traseul 35: Piața Centrală – Bariera Traian
Traseul 38: Cartier Locuințe sociale Micro 17 – Capat Micro 19, dar cu modificarea returului pe acelaşi traseu cu turul
Traseul 102: Capăt Micro 19 – Bariera Traian
Traseul 104: Ţiglina III – Bariera Traian

Modificările celor 10 trasee pot fi încadrate, după motivele care au stat la baza analizei și deciziilor, în 4 categorii:
a) Traseele 10, 12, 17, 27 și 35 au fost scurtate la unul sau ambele capete, dar suplinite de înființarea celor două trasee, 40 și 41. Călătorii acestor trasee le vor găsi cu o frecvență ușor îmbunătățită, iar conectivitatea cu traseele 40 și 41 va fi una foarte bună datorită frecvenței de 10 și 6 minute ale acestora din urmă;
b) Traseele 30 și 31 își vor păstra itinerariul, dar pentru creșterea eficienței ele se vor uni, păstrând numere diferite, dar mutând ponderea curselor spre Cartierul Barboși, mult mai solicitate, în paralel cu reducerea curselor spre zona Tirighina, la cursele esențiale, dar suficiente pentru nevoia de mobilitate din această zonă;
c) Traseul 38, relativ nou în graficul de transport, va suferi o modificare firească și solicitată de destinatarii săi, respectiv va avea returul pe aceleași străzi cu turul, câștigând în acest fel și la retur obiectivele de interes ale turului și creând astfel premisele câștigării și mai multor călători.

d) Traseele 102 si 104, trasee dedicate troleelor, vor fi prelungite de la Parcul CFR până la Bariera Traian ca urmare a prelungirii și amenajării liniei de contact în acest terminal, creând astfel premisele ajungerii cu aceste 2 trasee într-un punct de interes mult mai solicitat de călători decât Parcul CFR.
Toate celelalte trasee rămân neschimbate.


Distribuie articolul

You May Also Like