Alegeri Parlamentare 2020

Distribuie articolul

Alegerile parlamentare de duminică, 6 decembrie nu și-au găsit încă finalitatea în ceea ce privește centralizarea câtorva secții din țară (județele Vâlcea, Sibiu, Suceava și municipiul București) și puțin peste 16% din secțiile din diaspora.

La nivelul județului Galați, cifrele sunt absolut scandaloase în ceea ce privește prezența la vot și aiuristice (pentru unii) dacă ne referim la rezultate.

Concret, comparativ cu alegerile parlamentare din 2016, prezența la vot a fost cu 9% mai mică(38,83% în 2016-29,77 în 2020), fiind totodată cea mai redusă participare la vreun act electoral din 1990 până în prezent, bineînțeles exceptând referendumurile. Situația pandemică a generat și un număr superior dacă ne referim la alegătorii din listele suplimentare sau cei ce au votat cu urna mobilă (9673 votanți pe liste suplimentare acum față de 7834 în 2020 și 2123 cereri pentru urna mobilă față de 1682 de solicitări în urmă cu patru ani.)

 Cum spuneam,  46.423 de gălățeni au hotărât să nu mai voteze în acest an comparativ cu alegerile parlamentare din 2016.

Motivațiile, pertinente sau nu, scuzabile sau nu, le vom aprofunda zilele viitoare printr-o amplă analiză.

Referitor la rezultate, trebuie spus că la această oră se cam știu senatorii și deputații Galațiului care ne vor reprezenta (teoretic) vreme de patru ani în Parlamentul României.

La Senat situația este absolut clară, în sensul că Galațiul va trimite la București doi senatori socialiști – Marius Humelnicu și Laura Georgescu ( ambii PSD) iar din cealaltă zonă politică, George Scarlat (PNL) și Andrei Postică (USR PLUS). O situație echilibrată  la Senat va avea Galațiul în mandatul ce stă să vină.

 La Camera Deputaților, cele nouă locuri ce revin Galațiului vor fi ocupate de patru socialiști de la PSD (Aurel Nechita, Viorica Sandu, Marius Mărgărit și Laurențiu Gâdei), doi reprezentanți ai PNL, George Stângă și Valeriu Onuț Atanasiu, tot doi de la USR-PLUS, Bogdan Rodeanu și Bogdan Dumitrescu-cei doi co-președinți ai formațiunii politice respective și un mandat pentru Sorin Titus Muncaciu ce va reprezenta „nebuloasa” AUR.

Prezentările fiind făcute trebuie spus că dincolo de rezultatele bineștiute deja, avem comparativ cu 2016 câștigători dar și perdanți.

Să începem cu aceștia din urmă. Marii perdanți sunt chiar cei ce au câștigat practic alegerile, socialiștii din PSD. Problema acestora putea fi și mai aiuritoare dacă PMP nu rata la mustață pragul electoral. Dacă aseară celor de la PMP le mai trebuiau doar 0,10% astăzi, se pare că nu au reușit să recupereze diferența în cauză. Dacă reușeau să recupereze, la Senat socialiștii PSD rămâneau într-un senator pe care îl obținea AUR iar la Cameră, fazanul Cristache intra în Parlament și-l lăsa acasă pe liderul PLUS, Bogdan Dumitrescu.

În 2016-2020, PSD a avut doi senatori și cinci deputați. Acum, cu un deputat mai puțin dar oricum și al doilea senator obținut cu mare șansă, sau pe limbajul lor (ați avut bulan cât casa!). Asta ca să nu mai punem la socoteală că liderii locali ai chestiei numită PSD au declarat în campanie că vor avea 3 senatori și șase deputați. Acum ce să-i faci dacă se consumă doar alcoolizat. Scoți și idioțenii pe gură că, vorba aia, nu costă!

La PNL si USR PLUS, rezultatele sunt ok în sensul că s-a luat mai mult decât în 2016, câte un deputat în plus „de căciulă”. Acum poate unii, cel puțin în cazul PNL, se așteptau la mai mult dar situația restricțiilor pandemice și prezența redusă coroborată cu apariția AUR (un fel de PUNR, PRM sau PPDD) n-aveau cum să satisfacă heirupiștii sau cârcotașii de serviciu ce stau cu bățu-n gard de ceva vreme.

Mandatul celor de la AUR nu-mi spune mare lucru cu excepția faptului că vom avea reprize de circ prin Parlament, acesta fiind singurul lucru pe care știu să-l facă Șoșoacă&gașca.


Distribuie articolul

You May Also Like