Premieră: concursurile pentru posturile de director școlar se vor organiza cu participarea specialiștilor din mediul privat

Distribuie articolul


Onuț Atanasiu, fostul inspectoral școlar general al județului Galați, actualmente deputatul PNL, a anunțat că, în premieră, concursurile pentru posturile de director școlar se vor organiza cu participarea specialiștilor din mediul privat.


Concursurile vor fi organizate la toamnă în toate unitățile de învățământ care au directori cu statut provizoriu. Deputatul PNL Galați îl citează pe ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, care a făcut anunțul oficial: etapa de interviu la concursul de directori se va organiza în parteneriat cu mediul privat.


Este vorba despre o premieră pentru sistemul de educație din România.

Concret, în fiecare comisie de interviu la concursul pentru ocuparea funcţiilor de directori de unităţi de învăţământ vor face parte şi reprezentanţi ai firmelor care au puternice departamente de resurse umane.


Potrivit programului stabilit de Ministerul Educației, în 15 octombrie va fi organizată proba scrisă a concursului, iar pe parcursul lunilor noiembrie şi decembrie vor avea loc probele de interviu la nivelul fiecărei şcoli.


„În data de 22 decembrie, mai exact în perioada 20-22 decembrie, vor fi emise deciziile de numire, numire incepând cu luni, 10 ianuarie, dată la care începe semestrul 2. Practic, întreg concursul pentru ocuparea funcţiilor de director se va derula pe parcursul primului semestru din anul şcolar 2021-2022”, a anunțat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.


Noii directorii vor avea un mandat de patru ani.

Foto:: edupedu. ro


Distribuie articolul

You May Also Like