Petrișor Potec: Vă invit să faceți parte din proiectul meu de suflet, ”Galați, pe drumul drept”.

Distribuie articolul

 

Sunt Nicolae-Petrișor Potec, am 44 de ani și dețin o dublă calificare în științe inginerești, după ce am absolvit două facultăți de profil ale Universității ”Dunărea de Jos”.

Sunt gălățean, om căsătorit și tatăl unui copil.

De peste 15 de ani, sunt manager și administrator în diverse companii private din domeniul construcțiilor civile și edilitare. În paralel, am responsabilități legate de proiectarea rețelelor de instalații și a infrastructurii rutiere.

Prin grupul de firme pe care l-am manageriat, m-am implicat activ în diverse probleme ale comunității. Astfel, am susținut echipa Oțelul Galați, pe când aceasta evolua în Liga 3, dar și activitatea mai multor sportivi gălățeni, performeri la baschet sau tenis de câmp.

În paralel, m-am dedicat ajutorării multor concetățeni cu probleme medicale serioase, în special oameni din Galați diagnosticați cu cancer (copii, tineri sau mame) ce au reușit să aibă acces în clinici care să le ofere tratament de specialitate.

În acest an, cu sprijinul Partidului Forța Dreptei și cu susținerea Alianței Dreapta Unită, m-am decis să îmi asum candidatura la funcția de președinte al Consiliului Județean. Suntem în 2024 și am convingerea că județul nostru are nevoie de o altă abordare.

Mai exact, are nevoie de o altă viziune de management.

Mai mult decât oricând, astăzi avem nevoie să redăm oamenilor încrederea în administrație, în activitatea funcționarului public.

Putem face asta fără discuție, printr-o transparență corectă a actului administrativ și prin digitalizare.

Avem nevoie de un parteneriat credibil și susținut între autoritatea publică și mediul privat, așa cum avem nevoie și de înființarea unui departament în cadrul Consiliului Județean care să aibă drept scop conceperea unor programe sportive și recreative periodice.

Și da, sănătatea gălățenilor va fi prioritatea zero a mea, a viitoarei conduceri a instituției.

Aici trebuie să luăm măsuri concrete privind igiena din spitale și pentru crearea unor centre medicale zonale, în comunele mari din județ, dotate cu aparatură de specialitate.

Nu în ultimul rând, îmi propun implementarea unui parteneriat serios cu Primăria Municipiului Galați, în vederea accesării fondurilor europene necesare modernizării Falezei Dunării. Nu cu betoane, sau cu defrișări.

După data de 9 iunie, alături de echipa de consilieri județeni ai Alianței Dreapta Unită, ne asumăm împreună dezvoltarea corectă și europeană a județului nostru.

Sunt Nicolae-Petrișor Potec și vă invit să faceți parte din proiectul meu de suflet, intitulat ”Galați, pe drumul drept”.

 

Comandat de Forța Dreptei, Filiala Jud. Galați.

Realizat de SC Tornada Lighting SRL.

Publicat de Express de Dunăre.

Cod de Identificare al Mandatarului Financiar Coordonator atribuit de AEP: 21240063

 

 

 

 


Distribuie articolul

You May Also Like