Absolvenții promoției 2024 din Galați pot beneficia de sprijin în căutarea unui loc de muncă. Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Galați vine în ajutorul acestora, reamintind că toți cei care își finalizează studiile anul acesta au posibilitatea de a se înregistra pentru a accesa diverse servicii și facilități menite să îi ajute în cariera lor.
Cei care au absolvit liceul, școala profesională, universitatea sau orice altă instituție de învățământ trebuie să se înregistreze la AJOFM în termen de 60 de zile de la finalizarea studiilor. Pentru absolvenții de liceu, perioada de înscriere începe pe 8 iunie, indiferent de rezultatele examenului de bacalaureat.
Absolvenții care se înregistrează vor beneficia de:
- Informare și consiliere profesională. Experții AJOFM îi vor ghida pe tineri în alegerea celor mai potrivite cariere.
- Medierea muncii. AJOFM facilitează întâlnirile dintre angajatori și cei aflați în căutarea unui loc de muncă.
- Cursuri gratuite de formare profesională. Absolvenții pot participa la cursuri care să le îmbunătățească abilitățile și să le crească șansele de angajare.
- Facilități financiare. Absolvenții care se angajează cu normă întreagă pentru o perioadă mai mare de 12 luni primesc o primă de inserție echivalentă cu de trei ori valoarea indicatorului social de referință.
Pentru a se înregistra, absolvenții trebuie să se prezinte la unul dintre cele trei sedii: fie la AJOFM Galați (Str. Domnească), fie la ALOFM Tecuci (Str. Mihail Kogălniceanu) sau ALOFM Târgu Bujor (Str. Eremia Grigorescu, nr. 28) cu actul de identitate și actul de studii, ambele în original. Absolvenții cu corijențe au 60 de zile de la promovarea examenului de corijență pentru a se înregistra.
Totodată, cei care nu reușesc să se angajeze în termen de 60 de zile de la absolvire pot solicita indemnizația de șomaj. Aceasta este egală cu 50% din valoarea indicatorului social de referință și se acordă pentru o perioadă de 6 luni.