Percheziții la Galați: polițiștii de frontieră au descoperit o mașină de lux furată din Marea Britanie

Distribuie articolul

Unde dai și unde crapă! În timpul unor percheziții făcute la domiciliile unor persoane din județul Galați, polițiștii de frontieră au descoperit o mașină de lux furată. Agenții făceau verificări într-un dosar penal în momentul în care privirile le-au fost atrase de autoturismul de lux. După ce s-au uitat prin baza de date, polițiștii au aflat că mașina de care s-au împiedicat fusese furată la începutul anului din Marea Britanie.

„În continuarea efectuării cercetărilor într-un dosar penal înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Galaţi au efectuat percheziţii la două locaţii de pe raza judeţului Galaţi, la domiciliile cetăţenilor români Alexandra H. şi Doru P., în vârstă de 28, respectiv 30  de ani. În urma percheziţiilor efectuate în baza mandatelor emise de Judecătoria Galaţi, a fost descoperit şi ridicat, în vederea continuării cercetărilor, autoturismul marca Audi A6, an de fabricaţie 2014, pentru care a fost emisă o alertă de către autorităţile din Marea Britanie, în data de 31 ianuarie a.c”, se arată într-un comunicat al ITPF.

Luată la întrebări, tânăra proprietară a mașinii a băgat textul cu usturoiul și gura care nu miroase. „Cu privire la aspectele constatate, tânăra a declarat că a achiziţionat autoturismul de la o persoană ale cărei date nu le cunoaşte și nu avea cunoştinţă despre faptul că mijlocul de transport este declarat furat de către autorităţi”, au precizat polițiștii de frontieră.

În ciuda mișcărilor dese din umeri, tânăra s-a ales cu dosar de cercetare pentru infracțiunea de furt, verificările fiind coordonate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi. În plus, femeia va fi nevoită să apeleze la serviciile companiilor de taximetrie deoarece autoturismul, în valoare de aproximativ 100.000 lei, a fost indisponibilizat până la finalizarea cercetărilor.

Distribuie articolul

You May Also Like