Nea’ doftoru’ de molari aurist ucide limba română de cum apasă clanța

Greva profesorilor și proiectul preşedintelui Klaus Iohannis, România Educată, sunt două teme asupra cărora s-a aplecat deputatul AUR, Lilian Scripnic, până a cedat în spondiloză cervicală.

Acum, nu mai este nici un secret pentru nimeni modalitatea populistă absolut grețoasă de a face politică a celor de la AUR.
Domnia sa face câteva erori majore, și cumva, am convingerea că nici nu și-a dat seama că le-a comis.

E un amalgam de acuze aberante, când la dreapta, când la stânga, cu siguranță, nefiind la curent cu ultimii, cel puțin zece demnitari, ce au condus Ministerul Educației Naționale.

„Guvernările succesive ale PSD şi PNL au ţinut acest domeniu fără resurse şi au promovat politica îndepărtării de catedră a oamenilor bine instruiţi, care nu pot trăi din salariile mizere din învăţământul preuniversitar.” spune nea deputatu’.

Este clar că nu sunt salarii mari în învățământ. Dar să nu uităm că ele au primit măriri aproape la doi ani. La fel de adevărat este că PSD- Dăncilă, altă profesoară de excepție, le promisese încă din septembrie 2020 majorări de venituri prin aplicarea anticipată a Legii salarizării unitare elaborate de fostul ministru al Muncii Olguţa Vasilescu. Promisiuni neonorate până în prezent.

Ei, de-aici, nea deputatu’ începe a bate câmpii cu agramatisme adunate de pe la CAP-urile Moldovei.
„Pe de altă parte, profesorii n-au avut chiar viaţă simplă din cauza schimbărilor presupuse de restricţiile sanitare. Au făcut ore şi online, şi fizic, fără să li se asigure instruire şi resurse suplimentare. Presiunea a crescut semnificativ asupra lor faţă de acum trei ani, spre exemplu.”

Eu spun că a fost mai lejer. Azi intrăm, mâine intrăm doar două ore, poimâine o facem asincron că avem de luat lobodă de la piață, joi avem engleză și educatie fizică și merem tot la program redus iar vineri, ne dezinfectăm, cerc peda-mega-giga(gogic) și săptămâna aia gre la care se referă Scripnic s-a gătat. Deci maestre, lungă și pe-a doua, că nu ține…

„Cer ministrului Sorin Câmpeanu să rezolve cerinţele, de altfel perfect justificate, ale sindicatelor din Educaţie înainte ca problemele semnalate de profesori să afecteze iremediabil viitorul României.

În acelaşi timp, îi solicit Preşedintelui Klaus Iohannis să coboare din bolul său de cristal, să îşi dea jos haina de demnitar şi să se stea de vorbă cu foştii săi colegi de la şcoala la care a fost şi el profesor. Dacă ar face acest lucru, ar recunoaşte că proiectul său, România Educată, este un eşec, că profesorii trăiesc greu de la o lună la alta, că şi că nimic nu merge „ceas” în Educaţia românească”, declară Lilian Scripnic”.

Aici, ai scos cuvinte ca la puzzle iar noi trebuie să le ordonăm. Un soi de compunere a unui elev de clasa a șaptea din rural, fără pretenții de coroniță.

În definitiv, ce nu pricepeți voi, aștia de la AUR, e că politica nu se face ca la „Gospodina”, cu semi-preparare. Ori vii cu ceva concret fără să aiurezi ca după o noapte petrecută la bodegă, ori taci, dai din cap ca vițelul la poartă nouă și îl lași pe Simion să-și ducă crucea.

Și cumva, mai puneți mâna și pe carte, nu strică, și nu vă ia nici cu amețeli.
Vorba șeia, ca la șoldoveni, cu un molar hoinărești prin beznă, uăi!

Ai putea fi interesat și de:

Lasă un răspuns