Opt familii și persoane singure din județul Galați vor primi ajutoare în valoare de 36 000 lei lei

Distribuie articolul

Banii reprezintă ajutorul de urgență promis de Guvern pentru inundații.

Conform procedurilor stabilite prin hotărârea de Guvern privind acordarea ajutoarelor de urgență adoptată în luna iunie, ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan, a aprobat la finalul lunii trecute lista nominală a beneficiarilor de ajutor de urgență întocmită de ANPIS, cu sprijinul comisiilor pentru evaluarea estimativă a pagubelor și cu avizul autorităților locale.

Potrivit situației centralizatoare transmise de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială – ANPIS, pe baza datelor furnizate de instituțiile locale din subordine, vor beneficia de ajutoare 8 gospodării din Galați, în sumă totală de 36000 lei, 2 din Alba (10.000 lei), 37 din Iași (152.000) lei, câte una din Maramureș (7.000 lei) și Mureș (3.500 lei), 27 din Neamț (35.000 lei) și 6 din Ilfov (16.000 lei).

Ajutorul pentru inundații se acordă în cuantum diferențiat, în funcție de gradul în care locuințele au fost afectate de fenomenele meteorologice extreme, după cum precizează într-un comunicat Serviciul Comunicare, Mass-Media și Relații cu Publicul din cadrul ministerului.

Suma totală destinată ajutoarelor pentru inundațiile din acest an, aprobată prin hotărâre de Guvern, este de 5 milioane de lei.


Distribuie articolul

You May Also Like