O gălățeancă, eroină pe Facebook!

Distribuie articolul

UPDATE ora 15.00

Eroina noastră se numește Lili Popa Bucur! Merită aplauze pentru gestul ei, aparent normal într-o societate civilizată dar extrem de rar pe la noi!

__________________________________________________

O gălățeancă, al cărei nume nu a fost făcut public, dar despre care se bănuiește că ar fi o profesoară de la Colegiul Tehnic „Dumitru Moțoc” a ajuns eroină pe Facebook, după ce a returnat proprietarului un portofel plin cu bani și documente, pe care l-a găsit pe holurile Aeroportului „Henri Coandă”. Acesta i-a mulțumit personal, dar a ținut să posteze și pe pagina lui (Actoru’ cu Mască) un text în care a povestit toată întâmplarea. Iată mai jos textul complet.

(CLICK AICI DACĂ VREI SĂ VEZI PAGINA DE FACEBOOK „ACTORU’ CU MASCĂ”)

„Mulțumesc unei familii din Galați!

N-am pierdut multe lucruri în viața mea, dar și când pierd ceva, o fac într-un mare stil.

Întorcându-mă din vacanță, undeva prin aeroportul Otopeni, mai exact pe drumul dintre „Controlul pașapoartelor” și ieșire mi-am pierdut portofelul. N-ar fi fost un capăt de țară, însă în acel portofel aveam actele, cardurile și banii cash (aproximativ 1000 de Euro).

Și cum altfel puteam fi întâmpinat într-o astfel de situație decât cu indiferență și multă birocrație. O să pară greu de crezut că se mai poate întâmpla așa ceva într-un stat care se consideră european, dar cu mâna pe inimă vă spun că evenimentele s-au succedat după cum urmează:
– îmi dau seama că am rămas fără portofel așa că mă duc la ofițerul care se afla la ieșirea din Aeroport. Îi explic situația întocmai cum am descris-o mai sus, menționând că dețineam portofelul la „Controlul pașapoartelor” (întrucât am înaintat actele ofițerului de control) și că la ieșirea din Aeroport mi-am dat seama că nu-l mai am. Evident că nu mai aveam voie să intru să-mi caut personal portofelul, dar ofițerul încearcă să mă liniștească spunându-mi că Aeroportul este plin de camere video și că, în mod cert, colegii lui îl vor găsi și mi-l vor restitui;
– eu știam că accesul la imaginile surprinse de camerele video ale Aeroportului (sau ale altor instituții) nu-l pot avea decât organele de urmărire penală (ca urmare a formulării unei plângeri penale) așa că sun la Poliția de Frontieră și le comunic situația, dar, în loc de ajutor, primesc un răspuns tipic instituțiilor românești, de genul: „Nu e treaba noastră, sunați la Obiecte pierdute”. Legal, o plângere penală poate fi înaintată oricărui organ de urmărire penală, urmând ca, în cazul în care organul respectiv este necompetent, să-și decline competența în favoarea celui competent. Până să apuc eu să le explic că este vorba de o chestiune care intră în raza lor de competență (având în vedere că evenimentul s-a produs până să ies din aeroport), Poliția de Frontieră îmi închide telefonul;
– în fine, sun la „Obiecte pierdute”, explic și acolo problema și mi se comunică să sun la „Poliția de frontieră”;
– sun din nou la Poliția de Frontieră, dau de același individ cu care vorbisem cu puțin timp în urmă, îi explic că cei de la „Obiecte pierdute” mi-au spus să sun la Poliția de Frontieră și că, în raport de locul unde am pierdut portofelul, competența le aparține și, abia atunci ei îmi spun să sun la „Obiecte pierdute din cadrul Poliției de Frontieră”. Atunci îmi dau seama că sunt două servicii „Obiecte pierdute”: unul în cadrul Aeroportului și altul în cadrul Poliției de Frontieră. Individul îmi dă un număr de telefon și îmi spune să sun la acel număr sau să mă duc la „Informații” și să rog acolo să mi se facă legătură la „Obiecte pierdute din cadrul Poliției de Frontieră”. Mai întâi sun la numărul de telefon pe care mi l-a dat individul, dar nu răspunde nimeni. Atunci apelez la a doua variantă și mă duc la „Informații” și-o rog pe individa de acolo să-mi facă legătura la „Obiecte pierdute din cadrul Poliției de Frontieră”;
– individa îmi dă telefonul fix și îmi spune să sun la numărul de fix pe care mi-l va dicta. Sun, și, din nou, nu-mi răspunde nimeni. Îi spun respectivei că nu mi-a răspuns nimeni, iar ea îmi spune atunci un număr de telefon mobil. Sun și la numărul de mobil (de exact 7 ori) și, surpriză, nu-mi răspunde nimeni. Revin la individă și-i spun că nici la numărul de mobil indicat de ea nu răspunde nimeni, iar ea, mimând o formă ieftină de surprindere, îmi precizează că e posibil ca programul să fi fost doar până la ora 15:00. De parcă aeroportul are programul de funcționare doar între 08:00 și 15:00, iar un călător n-are voie să-și piardă portofelul (sau alte lucruri) decât în intervalul ăsta;
– în condițiile astea, individa îmi spune să plec acasă și să las în număr de telefon că mă sună ea dacă află ceva de la colegii ei. Deja în pragul isteriei, îi spun că este inadmisibil cum Aeroportul tratează astfel de situații, iar atunci individa îmi spune să sun la Poliția de Frontieră și să le spun că vreau să formulez o plângere;
– într-un final, plin de nervi, îmi dau seama că n-am cu cine discuta, așa că ies trântind ușa după mine gândindu-mă cui să formulez mai întâi reclamații și plângeri;
– cu speranțe aproape zero, mă deplasez la ofițerul cu care discutasem inițial (de la intrarea in Aeroport) și-l întreb dacă a aflat vreo veste legată de portofelul meu. Ofițerul îmi spune să aștept, iar după vreo 15 minute apare o altă individă care îmi spune că portofelul meu a fost căutat în interiorul aeronavei, dar n-a fost găsit și că aeronava a plecat deja către alte destinații. Totodată, îmi recomandă să formulez o plângere la Poliția de Frontieră și, ulterior, să mă duc acasă fiindcă o să mă sune ei dacă îmi găsesc portofelul. Îi spun că nu în interiorul aeronavei mi-am pierdut portofelul, ci pe drumul de la „Controlul pașapoartelor” la ieșire și că i-am comunicat acest aspect colegului ei. Atunci ea își întărește propriile afirmații în sensul de formula o plângere la Poliția de Frontieră întrucât ei sunt competenți în astfel de situații;
– făcându-i pe toți incompetenți, ies din Aeroport și îmi scot telefonul din buzunar pentru a comanda un taxi.

Uitându-mă la telefon, observ că aveam mai multe mesaje pe contul personal de Facebook de la o persoană pe care nu o aveam în lista de prieteni. Primul mesaj fusese trimis la un moment foarte apropiat de cel la care îmi pierdusem portofelul, însă eu eram prea panicat la acel moment pentru a-mi mai verifica telefonul. Sun respectiva persoană pe Facebook și-mi spune că mi-a găsit portofelul cu toate actele și cu toți banii (mă identificase după numele și poza din buletin). Îmi spune că este din Galați și că nu se mai află la Aeroport. Trimit pe cineva să se întâlnească cu dumneaei și să ia portofelul. Totodată, îi spun persoanei respective să-i ofere doamnei o sumă de bani drept recompensă. Doamna a refuzat categoric, spunând că i se putea întâmpla și ei. Este în zadar să mai menționez că, în astfel de situații, în proporție de 90%, dacă ai mare noroc, ți se restituie doar actele – cei mai mulți invocând faptul că au găsit portofelul fără bani.

Nu am cuvinte pentru a mulțumi familiei respective (sper să ajungă postarea astea și la dumnealor). Mă bucur că încă mai există oameni ca dumnealor, dar și mai mult mă bucur că eu am fost cel care întâlnit astfel de oameni.

Îi mulțumesc și lui Zuckerberg că a inventat Facebook-ul.

Rușine Bucharest Airports și Poliţia de Frontieră Română. Să vă ferească Cerul să pierdeți ceva prin Aeroportul Otopeni, dar dacă se întâmplă, faceți totul în scris. Formulați plângere la Poliția de Frontieră și sesizare la Aeroport și trimiteți-le prin fax, e-mail și/sau poștă (însușirea bunului găsit e infracțiune potrivit Codului penal).

P.S. Acum stau și încă nu îmi vine să cred că țin în mână portofelul cu toate bunurile care se regăseau în el atunci când l-am pierdut. Mulțumesc, de mii de ori mulțumesc!”.

 

Distribuie articolul

You May Also Like