Mica Unire celebrată în IE la Galați   

Distribuie articolul

De Ziua Micii Uniri, Galațiul se unește în Flori de ie.  Miercuri, în data de 24 ianuarie a.c. Flori de ie va lua parte la un eveniment deosebit, în cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, la inițiativa Asociației „IUBESC GALAȚIUL” și Flori de ie, în parteneriat cu Patronatul Femeilor din Meșteșugărit, Prefectura Galați, Universitatea ,,Dunărea de Jos” din Galați, Brândușa Bordeianu Make-up Artist, Casa de Cultură a Studenților Galați, Clubul Studenților Basarabeni și Bucovineni, Laura Cristiana Hulubei, cu sprijinul SISSI.

Evenimentul va fi marcat printr-o prezentare de excepție, o paradă deosebită, aflată la a doua ediție, prima ediție având loc anul trecut, la Iași, în cadrul Palatului Culturii din Iași. În anul centenarului Marii Uniri de la 1918, Moldova și Țara Românescă se unesc la Galați pentru a celebra frumusețea și importanța portului popular românesc. Prezentarea va conține 100 de costume populare autentice cu vechime cuprinsă între 70 și 140 de ani din colecția etnografică Flori de ie, din toate zonele geografice ale României.

100 de fete măiastre din România și Moldova vor defila pe ritmuri de odinioară, vor readuce la viață și vor imortaliza clipa prin poveștile noastre legendare. Toate aceste mărturii le vom scrie cu dragoste și cu entuziasm și le vom așeza în biografia acestui proiect minunat: ,,Flori de ie”.

În prezent, Flori de ie este unul dintre cele mai cunoscute și îndrăgite branduri românești, ce promovează cu dor și drag tradiția, arta și valorile românești peste tot în lume. Colecția Flori de ie cuprinde peste 150 de costume tradiționale românești, unice, modele unicate, cu broderii deosebite, din fir de mătase, bumbac său metalic. Piesele provin din toate colțurile țării și fiecare vine alături de propria-i poveste.

Autenticitatea, atenția pentru detalii, pasiunea pentru handmade dar și cromatica deosebită au adus aprecieri generoase, astfel încât, produsele Flori de ie se reliefează distinctiv într-o manieră modernă.

După experiențele adunate în anii trecuți, în plimbările Florilor de ie peste hotare, în orașe precum Londra, Viena, New York, Moscova, Abu Dhabi, Shanghai sau Dubai, Tokyo, Chișinău și anul acesta, Flori de ie își continuă misiunea și începe anul 2018 adăugând o primă filă de poveste, de la Galați.

Evenimentul va fi găzduit de holul Universității „Dunărea de Jos” din Galați și va începe la ora 19.00. Intrarea este liberă!

SURSA: Comunicat Asociația Iubesc Galațiul

Distribuie articolul

You May Also Like