Între farsorul Ciolacu și nedumeritul Ciucă

Distribuie articolul

 

 

Pendulăm anemic între fonfi, flecari găgăuți și gușați. Bașca, bâlbâiți cu gura strâmbă. De prin vremuri chiar foarte îndepărtate.

Acum, ce-i drept mai avem și un bonus. Gogomani, farsori, nedumeriți.

Pe rând, ca la cozile de dinainte de democrație- câte puțin să ajungă la toată lumea…

Premierii, la ultimii doi mă refer, exponențialii socialiștilor și ai liberalilor, stimabilii, prea cucernicii Ciolacu și Ciucă, se altoiesc discret la ciolane, care să fie fruncea. Acum, cum stau cei doi și partidele din dotare, cunoaștem. Care mai cu populismele, care cu deficit de sare&piper, care cu farse de Anul Nou, care nedumerit în ce galaxie se află și tot așa…

Ciolacu. Marcel Ciolacu. Aista a declarat că cea mai importantă provocare şi misiune a sa ca premier, în anul 2023, a fost protejarea nivelului de trai al românilor.  

Și cuvântă el…”Dragi români, 2023 a fost un an cu multe provocări pentru România. Am încercat împreună să le depăşim. Pe unele, cred că am reuşit. Cea mai importantă provocare pentru mine, şi misiunea mea ca premier, a fost protejarea nivelului de trai al românilor. Am luat măsuri împotriva creşterii preţurilor. Ştiu că nu este suficient, preţurile sunt încă mari pentru mulţi dintre dumneavoastră. Mai mult, am investit în producţia românească. Doar aşa vom putea cumpăra româneşte produse din România! Şi vom putea susţine fermierii şi antreprenorii români. Aşa cum am promis, am redus semnificativ inflaţia şi am speranţa că anul viitor va scădea şi mai mult. Am renegociat şi am modificat PNRR-ul. Am scos procentul de 9,4 la sută prin care pensiile ar fi fost îngheţate până în 2070. Aşa putem să creştem pensiile de două ori anul viitor. La 1 ianuarie cu 13,8 la sută şi în septembrie prin recalculare. Pensionarii care au muncit şi contribuit în egală măsură vor primi în sfârşit pensii egale”

Nu l-am cenzurat. I-am dat declarația integral cu toate că la un moment dat bătea câmpii cu grație.

Acum, cu cele pomeni, pomeniri, vouchere aruncate ca la nuntă, a cam dus bugetul de anul trecut fix în gard iar economia țărișoarei s-a opintit ca potcoava unei mârțoage leșinate.

Ai dat la popor. Bineînțeles, milostenia e chiar o virtute, dar să ne înțelegem, ai dat din ce au produs enoriașii României. Atât cât au produs.

Am mai spus și altădată, la socialiști aplecarea ultra maximală spre zona socială creează implicit apoplexia economiei.

 Pentru că, atunci când economia îți este…decât mârțoagă, rămânem exclusiv în zona populismului, farselor electorale și a condamnării populației la postura de stabilopozi.

Fără drept la apel.

A spus Ciolacul Buzăului ceva vorbe desprinse parcă din Gazeta de perete sindicală, uitând, evident voit să ne spună, în același mesaj de an nou, că a mărit pe șest accizele la combustibili.

Apropos, bre nene, da de ce au trebuit mărite aceste accize. Nu ajung paralele la buget? Că din această farsă, creșterile de prețuri la alimente, alea pe care nu le mai listezi pe mercurial, serviciile și toate cele o vor lua iară razna înspre altă dimensiune. Și apoi ne întrebăm ca dovleceii, de unde așa inflație. Ne vom trezi iară buimaci în balamuc…

Dar la această poveste ne-ar putea răspunde mai cu ură, prea luminatul Ciucă, pe vremea căruia, guvernarea s-a dus la capăt doar cu împrumuturi.

Bun, acum mai știm și noi că pe la Armată bântuie cămătăria cu obiceiurile din dotare, dar parcă prea mult, bre!

Ai ajuns în guvernare cu o sumă astronomică împrumutată, ai reușit s-o depășești la pas și pe prea cuvioasa Vasilica Viorica, zisă și broșă, zisă cumva și Dăncilă.

Acum, ești pe la jumătatea clasamentului, ca să fim corecți. Ciolacu, cu 200 miliarde (o parte va fi cheltuită anul acesta), matale, nedumeritul Ciucă, ești pe la 175 miliarde în timp ce ăla micu’- Câțu, a fost cel mai scârțar, doar 160 miliarde.

 În august 2023, România ajunsese la o datorie guvernamentală totală de aproape 736 de miliarde de lei, adică 48,9% din PIB. Acum patru ani, datoria era de 373,4 miliarde, ceea ce însemna 35,1% din PIB

Este clar că datele problemei diferă de la caz la caz, nivelul absorbției fondurilor europene, cheltuieli pandemice directe și indirecte, calamități naturale etc.

Dar, rămâne cum am stabilit! Cu așa un nivel al împrumuturilor să tot guvernezi. Și să te mai și umpli de lăudăroșenii, după…

Dar, în definitiv, tot ce dați voi acum, în acest an, dar și ce ați oferit în cel recent încheiat, și aici mă refer în principal la mărirea pensiilor în două etape, alocații, burse, etc, vă luați parandărăt, altcumva. La bugetul de stat, evident.

Cine mai crede în politica cu Ilene Cosânziene sau Feți Frumoși va rămâne fix în lacrimi, c-un dor amar și-o inimă albastră…

 


Distribuie articolul

Ai putea fi interesat și de: