Greva Transurb a lăsat gălățenii cu ochii-n ploaie

Distribuie articolul

Miile de gălățeni care au dorit să circule cu mijloacele de transport în comun vineri, între orele 12 și 14, au așteptat cu zecile de minute în stații, în ploaie: doar o minusculă parte din troleibuze, autobuze sau tramvaie au fost pe traseu în intervalul respectiv, din cauza grevei.

La trei ani de când a devenit unic operator de transport public în Galați și cinci de la ultimele conflicte sindicale, Transurb a oferit astăzi două ore de grevă de avertisment. Majoritatea revendicărilor nu vizează salarizarea, ci condițiile de muncă.

”Motivele grevei de avertisment sunt lipsa investițiilor de orice fel în ultimii cinci ani, parcul auto vechi, cu uzură excesivă, parcul auto insuficient, condițiile de muncă precare, salariile mici”, se arată în anunțul postat de Sindicatul Șoferilor Liberi pe chioșcurile de vânzare a biletelor dar și pe autobuzele oprite în trafic.

Deoarece, conform legii, trebuie să asigure o treime din activitatea de transport local, în timpul protestului au fost acoperite, cu un număr de mijloace mult diminuat, traseele de transport 10, 11, 26, 39 și 102.

Ultima grevă a Transurb a avut loc, timp de două zile, la sfârșitul lunii martie 2014.

Distribuie articolul

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *