Deputatul PNL Victor Paul Dobre: „Guvernul este singura autoritate în măsură să salveze combinatul siderurgic din Galați”

Distribuie articolul

Discuțiile despre posibila vânzare a combinatului siderurgic gălățean au aprins lumea politică. Deputatul liberal Victor Paul Dobre a redactat o scrisoare adresată premierului Viorica Dăncilă prin care solicită implicarea Guvernului în această problemă. Practic, guvernanții sunt invitați de liberalul gălățean să demareze o serie de negocieri cu părțile implicate.

„Semnalul meu de alarmă se îndreaptă către autoritățile responsabile, care ar trebui să dea dovadă de responsabilitate în primul rând față de ţară şi nu în ultimul rând faţă de cetățenii județului Galați și să facă, din timp, şi când spun asta înţeleg urgent, toate demersurile pentru a începe negocierile cu ArcelorMittal Galați, dar şi cu Comisia Europeană de la Bruxelles, pentru găsirea celei mai bune soluţii de salvare a unui obiectiv emblematic şi, deopotrivă, strategic pentru ţară, Combinatul Siderurgic de la Galaţi…..cred că merită menţionat şi faptul că în această zonă, gândită monoindustrial în acele vremuri, învestiţii ulterioare nu au prea fost făcute, zona aceasta a ţării fiind vitregită de soartă. Totodată, importanţa rămânerii combinatului de la Galaţi pe harta producătorilor de oţel care contează la nivel mondial ar trebui să fie principala preocupare a unui guvern responsabil, dedicat ţării şi viitorului ei prosper”, a spus deputatul V.P.Dobre.

Liberalul gălățean susține că una dintre variante ar putea fi naționalizarea combinatului siderurgic de la Galați.

„Între soluţiile posibile, care pot fi luate în calcul, nu trebuie ignorate fie renaționalizarea pentru o perioadă fie cumpărarea pachetului majoritar de acţiuni de către stat, în aşa fel încât din furnizori să nu existe riscul să devenim doar importatori, cu toate consecinţele de aici derivate. Menţionez că am avut deja o primă întâlnire cu domnul viceprim-ministru Viorel Ștefan, care, gălăţean fiind, cunoaşte îndeaproape situaţia reală a siderurgiei şi căruia i-am prezentat, în detaliile pe care le cunosc, situaţia, împreună cu propunerile mai sus menţionate. Vă rog, doamnă Prim-ministru, să analizați cu seriozitate situația expusă, să demaraţi deîndată procedurile de negociere și să monitorizați modul în care acestea sunt derulat”, a precizat V.P.Dobre.

Despre naționalizare au vorbit și sindicaliștii din interiorul combinatului care i-au scris o scrisoare prim ministrului prin care i-au solicitat o întâlnire de urgență. Discuțiile au apărut după ce compania ArcelorMittal a anunțat că ar putea vinde cel mai mare combinat siderurgic din România deoarece intenționează să cumpere cea mai mare oțelărie din Europa, Ilva din Italia. Potrivit unui comunicat de presă, combinatul gălățean se află pe lista cu unități pe care compania ArcelorMittal este dispusă să le vândă pentru a nu încălca regulile europene stabilite prin legea concurenței și legea privind monopolul.

Distribuie articolul

You May Also Like