De ce nu vom avea premier după prima strigare

Distribuie articolul

Am stat câteva zile conectat la intensitatea crizei din sânul Puterii și am analizat lucrurile „la rece”! După rezultatul de ieri, din Parlament, aș face o glumă și aș spune așa: dacă aș fi câteva minute în pielea lui Iohannis, i-aș da lovitura de grație lui Liviu Dragnea și l-aș numi premier. Nu, nu vorbesc prostii, pentru că el este cel care știe cel mai bine, la cuvânt, programul de guvernare. În felul acesta, l-aș trimite pe Dragnea să-și rupă gâtul singur, pe propriile nerealizări.

Cum am ajuns la concluzia asta? Păi, dacă după ce numește un premier și după ce tot el numește miniștri, depune moțiune de cenzură fără să aibă bunul simț să plece și el odată cu guvernul așa-zis incapabil, înseamnă că numai ca prim ministru mai poate fi pus in dificultate.

Acum, lăsând gluma la o parte, nu cred că este prea greu de anticipat ce se va întâmpla de acum încolo. Sunt aproape convins că viitoarea propunere pe care grupul PSD-ALDE o va face va fi o persoană obedientă, fără un CV remarcabil. Nu-i exclus să fie femeie, iar dacă va fi așa, ea musai va fi din județul Teleorman.

Deci, zic că lucrurile sunt clare și simple până aici. Misiunea lui Iohannis pare una și mai simplă: să profite de toate pârghiile constituționale și să facă uz de toată legitimitatea funcției pentru a nu mai da un premier de la PSD.

Așa că, nu este exclus ca Iohannis să vină cu un liberal sau în caz extrem cu un tehnocrat. Liberalii au dat și ei semne de trezire în ultimul timp, dar parcă n-ar fi rău să avem un nou guvern tehnocrat, sprijinit de dreapta unită. N-ar fi exclus să-l vedem din nou pe Dacian Cioloș la Palatul Victoria. Nu și în cazul în care Iohannis vine cu Cioloș ca primă propunere de premier.  Acum, în focul negocierilor, este greu de crezut că se va putea forma o majoritate care să-l susțină ca premier. Sunt implicate prea multe orgolii, iar PSD-ul se de teme de alegerile anticipate ca dracu’ de tămâie. De aceea, șansele ca a doua propunere de prim ministru să treacă sunt mult mai mari.

Distribuie articolul

You May Also Like