Un anunț de la DNA a bulversat gulerele albe ale trepădușilor din Parlament. Cică Dan Nica și Adriana Țicău au scăpat de bulău. În dosarul Microsoft, în care erau judecați și cei doi, faptele lor s-au prescris.
„Avem miniştri cu probleme penale pentru că putem”, declara zilele trecute un limbric ridicat la rang înalt prin PSD.
Se pare că nea Codrin Ștefănescu are dreptate: poți să fii penal și să zaci prin funcții publice pentru că așa vrea PSD. DNA, în schimb, ne spune ce prejudiciu există în dosarul Microsoft.
„Prin fapta reprezentanților Guvernului României, faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu (prescrisă), s-a cauzat, pe de o parte – un prejudiciu în valoare totală de 66.965.343,88 USD repercutat în patrimoniul Secretariatului General al Guvernului, respectiv Ministerului Comunicației și Tehnologiei Informației, iar pe de altă parte – un folos necuvenit, în același cuantum, în favoarea Fujitsu Siemens Computers”, se spune în comunicatul DNA.
În același comunciat, cei de la DNA au explicat cum stă treaba cu basmaua imaculată a pesediștilor Nica și Țicău.
„Termenul general de prescripţie pentru infracţiunea de abuz în serviciu este de 10 ani. Referitor la această infracţiune, data săvârşirii ultimei acţiuni este 21.10.2004, data adoptării Hotărârii de Guvern nr.1778/21.10.2004, moment de la care a început să curgă termenul general de prescripţie a răspunderii penale (şi nu de la data producerii prejudiciului efectiv, respectiv data de 15 aprilie 2009, momentul plăţii ultimei rate aferente contractului nr. 0115RO/15.04.2004) – Conform Deciziei nr. 18/30.01.2014 pronunţată de Î.C.C.J. – Completul de 5 Judecători în dosarul nr. 4963/1/2013 în ceea ce priveşte momentul consumării infracţiunii de abuz în serviciu”, se arată într-un comunicat al DNA.
Întoarcem informația pe toate părțile și nu înțelegem de ce nu s-a știut pînă acum că fapta onorabilului Nica se va prescrie curînd. De ce nu s-a panicat un procuror cât să ne anunțe ce nenorocire ne paște? Sau de ce nu am văzut nici un pesedist la televizor care să se plângă că Dan Nica nu va putea să-și dovedească nevinovăția în instanță? Pentru că de acum încolo, suspiciunea va continua: el nu a fost declarat nevinovat, dar nici nu va fi judecat pentru că fapta s-a prescris.
Probabil, în curând vom afla că pe lista cu prescrieri mai sunt și alți băieți salon, care înjură statul paralel pe la televizor. Poate Dragnea, poate Tăriceanu….