Covid – varianta Delta în ascensiune

Distribuie articolul

Abia ce ne deprinsesem cumva cu o cât de cât normalitate, că iară, aproape cert, ne vom baricada curând în case.

Acest val 4, anunțat încă de la începutul verii, a intrat pe sub ușă și prin județul nostru, ieri fiind contabilizate numai puțin de 24 de localități din cele 65 de unități administrativ teritoriale cât numără Galațiul, cu cazuri de infectare.

Avem deja o localitate, Bălăbănești, cu o incidență de peste un caz la mia de locuitori (1,05), aproape fiind și Corni cu 0,98.

Municipiul Galați a adunat în ultimele două săptămâni 61 de cazuri de persoane infectate cu acest virus enervant, în timp ce la Tecuci avem 4 cazuri în același interval de timp.

La nivel național, conform datelor furnizate de Grupul de Comunicare Strategică, Galațiul ocupă poziția 13, cu o incidență de 0,16 la mia de locuitori, după Ilfov (0,48), municipiul București (0,44), Bistrița Năsăud (0,33), Călărași (0,29) și Cluj (0,28).
Mai ferite, deocamdată, de prezența variantei Delta a acestui virus sunt județele Sălaj și Harghita, cu câte 0,02, Covasna 0,03, Maramureș- 0,04 și Botoșani 0,06.

În județele limitrofe, Brăila are o incidență de 0,1, Tulcea de 0,09, Vaslui, 0,07 iar Vrancea 0,08. După cum se poate observa, în partea estică a țării, Galațiul are incidența cea mai ridicată, media de creștere zilnică fiind de peste 10 cazuri.

Cauzele sunt multiple, un rol poate important avându-l zona de litoral unde, cel puțin în această lună s-au deplasat extrem de mulți turiști, fără a se ține cont de nicio normă de distanțare personală. În stațiunile de la Marea Neagră, mai era un țâr și-aveai impresia că toți stau pe-același cearșaf, prosop, rogojină sau ce-o fi. Nici la supermarketuri turiștii nu purtau mască, șefii acestor lanțuri de magazine preferând să închidă ochii pentru un profit consistent în dauna siguranței sanitare a clienților și angajaților.

Acum, dar mai ales după 13 septembrie, când se va deschide noul an școlar, așteptăm incidențe din ce în ce mai mari.
Pentru municipiul Galați, mai toate acțiunile de week-end, cu tot soiul de șușe culinare –zilele acestea avem Street Food!- vor contribui și ele la numărul mare de sirene de ambulanțe ce vor fi auzite în viitorul imediat.


Distribuie articolul

You May Also Like