Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI), în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Transport 2021-2027, a semnat contractul de finanțare cu PBN Logistics S.A.,
Economie
Economie
Modificări importante la acordarea tichetelor de vacanță în 2024
Condițiile de acordare a voucherelor de vacanță au fost modificate prin aplicarea Legii 296/2023. Vor avea în continuare dreptul să le primească angajații din
S-au finalizat lucrările de extindere a rețelei de apă potabilă de la Nărtești-Gohor!
Operatorul APA CANAL Galați a finalizat investiția „Lucrări de extindere conductă de alimentare cu apă potabilă drum județean DJ 241, satul
Proiectele de investiții pentru producerea energiei „verzi”, în agricultură și ind. alimentară, se pot depune până luna aceasta
Până la data de 15 februarie 2024, ora 23:59, a fost prelungită sesiunea de depunere a solicitărilor de finanțare prin Schema de ajutor privind
Primul kilometru de conductă magistrală de aducțiune Dn 1000 front captare Salcia-Liești- Galați a fost reabilitat!
Lucrările au demarat în luna decembrie a anului trecut și s-au executat într-un ritm susținut. Acestea fac parte din Proiectul Regional
PRIMUS, proiectul pentru creșterea capacității de trafic a Canalului Sulina, a fost finalizat
Proiectul a fost cofinanțat din Fondul de Coeziune prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 și a beneficiat de 85% finanțare UE și 15% finanțare de
Granturi de milioane de euro pe Dunăre, pentru investiții în portul Galați
Cel mai mare port maritimo-fluvial de pe Dunăre este „prins” într-o schemă investițională de mai multe zeci de milioane de euro, finanțată de Uniunea
Ciolacu și Gorghiu au ”dat liber”la magiun
Guvernul PSD-PNL a prelungit, din nou, până la finele lunii martie, măsura de plafonare a adaosurilor comerciale la o serie de așa-numite produse de
Noile tarife notariale (minimale) din 2024
Potrivit Camerei Notarilor Publici Galați, la 26 ianuarie 2024 a intrat în vigoare Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 177/C din 2024 pentru aprobarea Normelor privind
Anul trecut, furnizorii de servicii de telefonie au fost amendați pe bandă rulantă pentru nerespectarea contractelor
Bilanțul Autorității Naționale pentru Comunicații electronice(ANCOM) pe 2023 arată că, numai în sectorul telecom au fost desfășurate peste 3.500 de controale. Potrivit comunicatului de










