Cartierul Mazepa, fără apă potabilă

Distribuie articolul

Cartierul Mazepa 1 va rămâne fără apă rece. Societatea Apă Canal anunță că marți va întrerupe furnizarea acestui serviciu în tot cartierul. De vină este o lucrare de înlocuire a unei conducte.

Specialiștii vor înlocui un tronson de conductă în zona în care au apărut tasări de teren. Este vorba despre conducta provizorie montată în septembrie ca urmare a deciziei Comitetului Local pentru Situații de Urgență Galați. Din cauza lucrării de marți, vor rămâne fără apă toți clienții din Mazepa 1 și mai multe imobile de pe străzile Brăilei și Prelungirea Traian.

„Societatea APA CANAL S.A. Galați  aduce la cunoștință că în data de 18 decembrie 2018, interval orar 08,00-18,00 va proceda la întreruperea alimentării cu apă potabilă în Cartierul Mazepa 1, pentru execuția de către Tancrad a lucrărilor de cuplare a tronsonului de conducta noua Dn300mm executată în zona blocurilor R1-B8-R2-B7 și scoaterii din funcțiune a conductei provizorii de alimentare cu apă potabilă (executată în luna septembrie 2018, urmare măsurilor dispuse de Comitetul Local pentru Situații de Urgență Galați în ședința din 08.10.2018). Consumatori afectați: clienții casnici și agenții economici din Mazepa 1, la care se adaugă blocurile BR1-BR5 de pe str. Brăilei, blocurile A1, A2, A3 de pe str. V. Țepeș, blocurile BR16B si R5 din Mazepa 2, blocurile Pescăruș, K, 20 apartamente, W11, W12, Școala nr. 26 – Prelungirea Traian și agenții economici aferenți zonei”, se arată în comunicatul de presă al societății Apă Canal.

În perioada fără apă, societatea Apă Canal va pune la dispoziție o cisternă de apă pentru urgențe.

Distribuie articolul

You May Also Like