Încă o intersecție din Galați a fost închisă marți dimineața din cauza lucrărilor. Este vorba despre intersecția străzilor 1 Decembrie 1918 și Aurel Vlaicu.
Author: Cristi Nicolau
Miștocăreala de la SC Gospodărire Urbană, continuă!
După aiureala cu suspendarea înhumărilor, duminica, pe motiv că și groparii sunt oameni și au drepturi, societatea aflată sub autoritatea Consiliului Local calcă din
SPORT/ Înfrângere pentru Otelul pe Liești Arena
Ca și în sezonul precedent, Otelul a început cu stângul ediția de campionat. Anul trecut, era un 0-1 pe terenul nou promovatei de atunci,
Apar focare de COVID 19. În județul Galați două familii au fost izolate
Două focare de COVID 19 au fost descoperite în interiorul unor familii din județul Galați. 10 persoane au fost izolate, iar medicii de familie
Violență în plină stradă la Tecuci
Un bărbat din Tecuci este anchetat de Poliție, după ce a lovit doi adolescenți care, susține el, făceau gălăgie în fața blocului în care
Razie în pădurile din Galați
Zeci de amenzi și mii de metri cubi de lemn confiscați, este bilanțul raziei făcute sâmbăta de Poliție și Garda Forestieră din Galați. Au
Vouchere de 100 de lei pentru angajații LIBERTY Galați care se vaccinează anti-COVID
Angajații combinatului siderurgic gălățean vor primi vouchere în valoare de 100 de lei dacă se vaccinează anti-COVID. Oferta este valabilă pentru vaccinarea cu doză
Razie pe șoselele din Galați. Sute de șoferi au fost amendați
535 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate și 55 de premise de conducere au fost reținute de polițiștii rutieri și de ordine publică, în
Ministerul Dezvoltării va construi creșe în orașele Galați și Tecuci
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor publice și Administrației, Cseke Attila, a aprobat construirea primelor 138 de creșe noi din țară. Printre acestea, sunt două creșe în
Liberalii gălățeni, faza pe șest
Chiar dacă la nivel național, actualul premier pare să aibă ceva avantaj în fața contracandidatului său, președintele în exercițiu, Ludovic Orban, în Organizația gălățeană









