Agentia pentru Protectia Mediului Galati ne recomandă ca, în vacanță, pe plaje, să încercăm să respectăm mediul și…să reciclăm deșeurile cu care ne întâlnim.
Author: Cristi Nicolau
ATENȚIE la FOC! Măsuri de apărare împotriva incendiilor specifice recoltării şi depozitării cerealelor păioase (I)
Ca urmare a caniculei prelungite și a pericolului apariției incendiilor de vegetație, ISU Galați a transmis în teritoriu o serie de recomandări și avertismente.
Pakistanezii care vin să muncească la noi, vor studia limba română la Danubius
Primul curs de limba română, special conceput pentru cetățenii pakistanezi, care doresc să vină în România cu scopul de a lucra sau studia, s-a
𝐈𝐧𝐯𝐞𝐬𝐭𝐢𝐭̦𝐢𝐞 𝐝𝐞 𝐩𝐞𝐬𝐭𝐞 𝟏𝟎𝟓 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐝𝐞 𝐥𝐞𝐢 𝐩𝐞 𝐝𝐫𝐮𝐦𝐮𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐣𝐮𝐝𝐞𝐭̦𝐞𝐧𝐞
Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea a declarat zilele trecute că drumul dintre 𝐌𝐮𝐧𝐭𝐞𝐧𝐢 – 𝐓̦𝐢𝐠𝐚̆𝐧𝐞𝐬̦𝐭𝐢 – 𝐔𝐧𝐠𝐮𝐫𝐞𝐧𝐢 – 𝐒𝐥𝐨𝐛𝐨𝐳𝐢𝐚 𝐁𝐥𝐚̆𝐧𝐞𝐚𝐬𝐚 – 𝐍𝐞𝐠𝐫𝐢𝐥𝐞𝐬̦𝐭𝐢 –
Căldura excesivă crește nivelul infracționalității
Zilele caniculare din ultima perioadă au crescut apetitul celor certați cu legea în a se deda la fapte antisociale, unele extreme. Avem șuți prin
Peste 4 km de străzi vor fi modernizate la Berești Meria
Lucrările vor fi derulate prin Programul National de Investiții „Anghel Saligny” al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Străzile ce vor fi modernizate, conform
Atenționare de călătorie! Din cauza caniculei circulația cu trenul poate întâmpina probleme
Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a anunțat că traficul feroviar pe anumite intervale de cale ferată de pe raza Regionalelor CF București,
Dacă tot sunteți în vacanță, atenție la radiațiile UV
Expunerea la soare fără protecție vă poate dăuna fizic. În consecință, trebuie să vă informați de la ce valori devine soarele periculos pentru organism?
O nouă minivacanță peste mai puțin de-o lună…
O nouă minivacanță la orizont. Angajații din sectorul public se vor bucura în curând de patru zile libere de la stat. Există însă și
Platformă informatică prin PNRR la Independența
Derulat prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, în calitate de coordonator de investiţii pentru Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă – Componenta 10-










