Accident rutier cu victime, marți, pe DE 581, în județul Galați. Trei persoane au fost rănite, după ce un șofer din Republica Moldova a depășit pe contrasens și s-a ciocnit de un autotractor.
„Din primele cercetări a reieșit că un tânăr, de 24 de ani, din Republica Moldova a condus autoturismul pe drumul european 581 deplasându-se dinspre municipiul Tecuci către municipiul Bârlad și, la un moment dat, în afara localității Priponești, a pătruns pe contrasens, lovind frontal un autotractor care circula regulamentar, ambele autovehicule părăsind partea carosabilă și oprindu-se în câmp. În urma impactului, atât șoferul autoturismului, cât și două tinere, de 19 și 20 de ani, pasagere în acesta, au suferit leziuni, fiind transportați la spital, fără a necesita însă internare”, informează IPJ Galați.
Conducătorii auto implicați în accident au fost testați alcoolscopic, rezultând că nu au consumat alcool. Polițiștii rutieri fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.