Cea de a doua sesiune de depunere a proiectelor din cadrul Componentei B – Implementarea activităţilor de cooperare ale Grupurilor de Acţiune Locală selectate din cadrul submăsurii 19. 3 – Pregătirea şi implementarea activităţilor de cooperare ale Grupurilor de Acţiune Locală – Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, a devenit operațională de luna aceasta.
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a anunţat că se pot depune proiecte în perioada 01 februarie – 30 aprilie 2021 la sediul MADR, Registratură, situat pe Bd. Carol I nr. 2-4, sector 3, Bucuresti, cod poștal 030163. De asemenea, prin transmiterea documentelor prin poştă/curier cu menţionarea pe colet – În atenţia DGDR AM PNDR – Serviciul LEADER şi investiţii nonagricole. Totodată, se înscriu și datele de identificare ale expeditorului, cu respectarea prevederilor din Ghidul solicitantului pentru accesarea Componentei B în vigoare, privind depunerea proiectelor de cooperare.
Sesiunea de depunere este continuă până la data amintită sau până la epuizarea sumei alocate, cu întocmirea Rapoartelor de selecţie lunare.
Termenul limită de depunere a proiectelor este 30 aprilie 2021, ora 12.00
Sprijinul privind implementarea activităţilor de cooperare poate fi acordat doar cu respectarea condiţiilor de eligibilitate menţionate în Ghidul Solicitantului pentru accesarea Componentei B, în vigoare, disponibil pe pagina de internet a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, www.madr.ro.
Sprijinul poate fi acordat doar cu condiţia ca acţiunile de cooperare să contribuie la atingerea obiectivelor Strategiei de Dezvoltare Locală
La nivelul județului Galați își desfășoară activitatea un număr de opt GAL-uri. Șase dintre acestea au fost selectate și sunt eligibile în cadrul submăsurii 19. 3 – Pregătirea şi implementarea activităţilor de cooperare ale Grupurilor de Acţiune Locală – Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020.