VIDEO: Mii de credincioșii s-au îmbulzit să ia apă sfințită de la biserica Buna Vestire din Brăila

Distribuie articolul

Peste 10.000 de credincioși din Brăila, Galați și din alte județe ale țării au participat vineri, la slujba de Izvorul Tămăduirii, de la Biserica Buna Vestire din municipiul Brăila. Din cauza aglomerației, unor pelerini li s-a făcut rău dar aceștia au refuzat să plece acasă fără a lua apa sfințită din izvorul care curge chiar sub biserica brăileană.

„M-a luat cu amețeli, mi-a curs sânge din nas, îmi este rău, nu am mai putut să stau la coadă. Am patru ore de când aștept, m-au ajutat jandarmii să intru la Sfântul Izvor să iau apă sfințită. Le mulțumesc și mă rog la Dumnezeu să-mi dea putere”, a spus un bătrân căruia i s-a făcut rău în mijlocul mulțimii.

Alte persoane au simțit că leșină și s-au așezat pe scaunele aduse de acasă.

„Sunt de la 6.00 dimineața la coadă. Am venit cu scaunul după mine, nu pot sta mult timp în picioare. Este greu. Mai am un pic și vine rândul meu să intru la izvor, mă rog la Dumnezeu să-mi dea putere”, s-a plâns o femeie în vârstă.

În fiecare an, credincioși din toată țara se bulucesc la Biserica Buna Vestire din Brăila.

„Am venit tocmai din Târgoviște ca să iau apa sfințită de la Izvorul Tămăduirii. Am stat trei ore la coadă însă cu răbdare și credință trecem peste toate. Am cu mine un scaun pliant, nu pot sta foarte mult în picioare”, a declarat unul dintre pelerini.

Oamenii vin din toată țara pentru a lua apă de la izvorul din biserică, despre care se spune că are proprietăți vindecătoare și face minuni.

„Această apă miraculoasă a fost descoperită odată cu începerea lucrărilor de construire a bisericii şi atunci în anul 1863 a fost primul firicel de apă care a fost captat într-o fântână. De atunci, an de an, credincioşii vin cu multă evlavie pentru a-şi găsi tămăduirea sufletească şi trupească”, a explicat preotul paroh de la Biserica Buna Vestire, Doru Sima.

În timpul pelerinajului măsurile de ordine au fost asigurate de peste 200 de jandarmi din Brăila și Constanța. Aceștia au amenajat culoare delimitate cu garduri de protecție iar străzile din jurul bisericii au fost închise traficului auto.

VEZI VIDEO AICI

Distribuie articolul

You May Also Like