Contestații pe bandă rulantă la Evaluarea Națională. Sute de gălățeni și de brăileni sunt nemulțumiți de notele primite

Distribuie articolul

Cresc emoțiile elevilor care au participat la Evaluarea Națională. Sâmbătă, 23 iunie, vor fi anunțate rezultatele finale ale examenului, după rezolvarea contestațiilor. Notele vor fi publicate pe platforma edu.ro și la școli. În județul Galați au fost înregistrate 918 contestații, dintre care 507 la limba și literatura română și 411 la matematică. La Brăila au fost  depuse 131 de contestaţii la română și 110 la disciplina matematică.

Notele de la Evaluarea Națională contează în proporție de 80% la admiterea în liceu, diferența de 20 de procente fiind media generală a anilor de gimnaziu. Repartizarea computerizată la liceu va avea loc pe 9 iulie.

Înainte de contestații, județele Brăila și Galați sunt fruntașe în ceea ce privește notele obținute de elevi la Evaluarea Națională. Conform statisticii, la Brăila s-a înregistrat cea mai mare rată de promovare din țară, iar Galațiul s-a situat pe locul 5, după Brăila, Cluj, Prahova și București. Cifrele oficiale arată că la Brăila s-a înregistrat o rată de promovare de 89,54% iar la Galați 83,52%. În ambele județe au fost câte 9 elevi care au obținut media 10. Rezultatele pot suferi modificări în urma rezolvării contestațiilor. Conform calendarului anunțat de Ministerul Educației, rezultatele finale vor fi anunțate sâmbătă, până la prânz.

Distribuie articolul

You May Also Like