VIDEO/Centenarul a trecut, sărbătorile se apropie: un primar din județul Galați a transformat un Monument al Eroilor în brad de Crăciun

Distribuie articolul

Mare este grădina Domnului. Iar dacă în mijlocul ei răsare un monument, acesta poate fi transformat în brad de Crăciun. Inițiativa aparține primarului din comuna Cudalbi care a așezat peste monumentul Eroilor din localitate un ditamai bradul, cu globuri și alte ornamente.

Monumentul este dedicat soldaților români căzuți pe front în timpul primului război mondial. Nu știau domnii eroi în timp ce mureau că un strănepot, ajuns peste mulți ani primar într-o comună din județul Galați, va folosi construcția funerară ca suport pentru globuri de Crăciun. Nu știm nici ce părere are Moș Crăciun despre inițiativa primarului gălățean dar localnicii s-au împărțit în două tabere: unii fac poze și se bucură de apariția neașteptată, iar ceilalți își fac cruce. „În anii din urmă, oamenii veneau și vedeau trei instalații, anul acesta vin și spun wow. Considerăm că sunt straie de sărbătoare, 1 decembrie pentru un copil nu are prea multe semnificații. Acum a făcut altceva. Monumentul eroilor este acoperit, stă la căldurică”, a spus o localnică.

Pătruns de spiritul Crăciunului, primarul Ștefan Drugan are o grămadă de explicații.

„Nu este o lipsă de respect față de eroi, ba din contra. Oamenii din localitate au o părere bună. A fost o propunere a unui grup din Primărie la care eu m-am aliat și am fost de acord. Sincer să fiu, mie îmi place. Nu aș putea să vă spun cât a costat, sunt documente în acest sens. Sunt de acord și cu cei care spun că mai bine îl puneam lângă monument. Oricum este ultimul an pentru că centrul de greutate al localității se va muta în altă parte, acest brad va sta în parc… Nu am crezut că o să iasă atâta tămbălău pentru o chestie foarte simplă și frumoasă… În alte părți se îmbracă în plasă construcții, mănăstiri și biserici și asta nu-i împiedică pe oameni să se închine la biserică ”, a declarat presei, primarul comunei Cudalbi, Ștefan Drugan.

Pe neobservate, discuția alunecă spre alegeri și lumânări.

 „Este loc de aprins lumânări, până la urmă și acest monument ca și bradul este un lucru simbolic….  Eu sunt sigur că dacă ar trăi acei eroi sau dacă, Doamne ajută, ar putea să vadă de acolo din cer, s-ar bucura că cineva îi bagă în seamă măcar așa, cu o mantie de brad. Poate eu nu gândesc normal, dar dacă tatăl meu ar fi acolo, bunicii mei, rudele mele, vă spun că nu m-ar deranja, m-ar bucura pentru că în felul ăsta le cinstim memoria…. Mai este un an și jumătate până la alegerile locale și o să văd care este impactul, dacă impactul va fi negativ, oamenii mă vor trimite acasă”, a spus primarul Drugan.

Bradul Eroilor din comuna Cudalbi a devenit vedetă pe FB și va sta în mijlocul satului până anul viitor.

VEZI VIDEO AICI

Distribuie articolul

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *