Sesiuni speciale pentru copiii care nu pot participa la examenele naționale. Calendarul complet, AICI

Distribuie articolul


Elevii care nu pot participa la Bacalaureat sau la Evaluarea Națională din motive medicale primesc a doua șansă. Pentru ei vor fi organizate sesiuni speciale. Măsura a fost luată de Ministerul Educației în contextul epidemiei de coronavirus. Toate examenele vor fi organizate între 15 iunie și 12 iulie.


Reprezentanții Ministerului Educației au anunțat marți calendarul examenelor naționale, sesiunile speciale. Sesiunea specială a Bacalaureatului pentru elevii cu probleme de sănătate va fi organizată în perioada 6-9 iulie.

Prima sesiune a Bacalaureatului va începe pe 22 iunie. În ceea ce privește Evaluarea Națională, cele două probe ale examenului sunt programate pe 15 iunie și pe 17 iunie, iar sesiunea specială se va desfășura pe 29 iunie și 30 iunie.


La sesiunile speciale vor participa absolvenții care au avut temperatură mai mare de 37,3 grade, au fost în izolare ori în carantină sau care nu au participat în prima sesiune din motive medicale. În timpul examenelor vor fi respectate cu strictețe regulile privind distanțarea socială.

Calendarul sesiunii speciale a examenului de evaluare națională:
22-26 iunie – Înscrierea candidaților
29 iunie – Limba și literatura română
30 iunie – Matematică
01 iulie – Limba și literatura maternă
02 iulie – Afișarea rezultatelor (ora 12.00)
02 iulie – Depunerea contestațiilor (între orele 14.00 – 19.00)
04 iulie – Afișarea rezultatelor finale (după ora 12.00)

Calendarul sesiunii speciale a examenului național de Bacalaureat:
29 iunie – 03 iulie – Înscrierea candidaților
06 iulie – Limba și literatura română – proba E a) – proba scrisă
07 iulie – Proba obligatorie a profilului – proba E c) – proba scrisă
08 iulie – Proba la alegere a profilului și a specializării – proba E d) – proba scrisă
09 iulie – Limba și literatura maternă – proba E b) – proba scrisă
10 iulie – Afișarea rezultatelor (ora 12.00)
10 iulie – Depunerea contestațiilor (între orele 14.00-19.00)
12 iulie – Afișarea rezultatelor finale (după ora 12.00).

Distribuie articolul

You May Also Like