Una dintre cele mai vechi specializări de la Universitatea Dunărea de Jos, în prag de desființare

Distribuie articolul

Premieră nedorită la Universitatea Dunărea de Jos din Galați. La prima sesiune de admitere de la instituția gălățeană s-au înscris foarte puțini candidați, semn că emigrarea și îmbătrânirea populației încep să producă efecte și în mediul universitar. Cea mai afectată este piscicultura, o specializare cu o tradiţie de 70 de ani în cadrul Universitaţii Dunărea de Jos din Galaţi.

De-a lungul timpului, la Galați s-au format aproape toți specialiştii şi inginerii piscicoli din ţară. Asta pentru că exista un mediu propice: în perioada interbelică și în cea comunistă, orașul era cel mai mare centru de comercializare a peştelui din ţară. Declinul a început, însă, după Revoluţie: fabricile de conserve s-au închis, peştele nu a mai fost căutat, iar institutele de piscicultură nu au mai prezentat interes pentru autorităţi.

„Avem o lungă tradiţie în pescuit şi în industrializarea peştelui. În anii dinainte de 90 aveam chiar şi pescuit oceanic, specializare care era foarte cautată de către absolvenţii de liceu iar dupa 90, odată cu dispariția flotelor de pescuit oceanic, aceasta s-a restrâns doar la pescuit si industrializarea peştelui autohton”, a declarat Camelia Vizireanu, decanul Facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor.

Pentru a duce tradiţia mai departe, universitatea gălăţeană a făcut eforturi, ani la rând, să ţină în viaţă specializarea de Piscicultură şi Acvacultură, din cadrul Facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor. În cadrul secției au fost făcute investiții importante iar studenții au la dispoziție stații și laboratoare moderne de cercetare. Cu toate acestea, foarte puţini tineri se îndreaptă spre domeniul piscicol. Anul acesta, de exemplu, doar trei candidaţi s-au înscris la specializarea în discuție. Ca urmare, șefii universității au decis să suspende pentru un an cursurile de la Piscicultură.

„În ciuda faptului că infrastructura de cercetare și stația pilot de sistem recirculant de acvacultură este performantă, și cu toate laboratorele nou create care sunt de ultima generație, deși asigurăm o dotare excepțională pentru formare, pentru exploatare și pentru exportarea tehnologiei piscicole, cu toate acestea candidații la admitere au fost foarte puţini, ceea ce a dus la o hotărâre a conducerii universității de a nu face în acest specializarea de piscicultură și acvacultură”, a precizat Camelia Vizireanu.

Culmea, în domeniu sunt salarii mari și numeroase locuri de muncă pentru specialiști. De aceea, reprezentanții universității vor încerca să promoveze specializarea.

„Este un domeniu foarte atractiv dar pe tinerii liceeni cineva trebuie să-i direcţioneze…Săptămâna trecută am fost sunat de doi proprietari de ferme piscicole care ofereau un salariu de 6.000 de lei pe luna, plus cazare şi masa, ei nu găsesc ingineri specializaţi. Anul acesta s-au înscris doar trei candidaţi, dar sfârşitul nu este aici şi sunt convins de asta. Încercăm pe viitor să facem specializarea mai atractivă, mai cunsoscută. Anul acesta va fi o pauză pentru că este puţin probabil că în toamnă vom avea candidaţi să putem continua specializarea. Va urma reorganizarea politicii de promovare, încercăm să intrăm mai bine în licee pentru a mediatiza mai mult”, a explicat Tudor Ionescu, cercetător în cadrul UDJ Galaţi.

De asemenea, în strategia de promovare a pisciculturii vor fi atrași și reprezentanții mediului economic.

Distribuie articolul

You May Also Like