Un nou Centru de permanență pentru servicii medicale o să fie deschis în orașul Galați

Distribuie articolul

Cartierul Mazepa va avea un centru de permanență pentru servicii medicale. Consilierii locali au aprobat joi, 30 august, documentația de avizare a lucrărilor de intervenție. Noul centru medical va fi amenajat la toamnă, pe strada Ovidiu, la demisolul Centrului Multifuncțional al Parohiei Sf.Trei Ierarhi. În interior vor fi patru cabinete medicale iar clădirea va avea dotări pentru persoanele cu dizabilități.

„..în cadrul proiectului, la noul centru medical de permanență, care va dispune de un număr de patru cabinete medicale, sunt prevăzute următoarele lucrări: separarea utilităților, gaz, apă, energie electrică, prin noi branșamente; realizarea unei intrări separate de intrarea principală în clădire, prin crearea unui gol de ușă în spatele clădirii; amenajarea unei toalete pentru persoanele cu dizabilități; realizarea unei rampe pentru persoanele cu dizabilități. Reamintim că, în luna aprilie a acestui an, municipalitatea a încheiat un protocol cu Parohia ”Sfinții Trei Ierarhi” și Serviciul de Asistență Medicală în vederea înființării la demisolul clădirii Centrului Multifuncțional a unui Centru de Permanență pentru Servicii Medicale, în cartierul Mazepa, str. Ovidiu nr. 10”, a informat Biroul de Presă al Primăriei Galați.

Investiția în valoare de 184.000 de lei va fi asigurată de la bugetul local. Centrul de permanență pentru servicii medicale din Mazepa va fi al doilea din orașul Galați după cel din cartierul Micro 39, înființat în urmă cu un an.

 

 

Distribuie articolul

You May Also Like