Trenuri anulate și schimbare de program în traficul de călători pe calea ferată

Distribuie articolul

Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători anunță mai multe modificări care se operează, începând de azi, în programul de transport al trenurilor de călători din zona noastră.

Astfel, pentru efectuarea de către CNCF CFR SA a unor lucrări la infrastructura feroviară între staţiile Buzău – Buzău Sud(fir II), staţia Buzău, Hm C.A. Rosetti, distanţa C.A. Rosetti – Făurei (fir II), începând cu data de 18 Aug. 2021, vor avea loc modificările următoare în circulaţia trenurilor de călători:

Trenul IR 1571 se anulează pe distanța Bucureşti Nord–Buzău–Galaţi şi CIRCULĂ tren IR 12571 (în locul trenului 1571) în relația Bucureşti Nord–Buzău–Galaţi cu plecare din Bucureşti Nord la ora 30 și sosire în staţia Galaţi la ora 09.42;


Trenul IR 1572 se anulează pe distanța Galaţi–Buzău–Bucureşti Nord şi CIRCULĂ tren IR 12572 (în locul trenului 1572) în relația Galaţi–Buzău–Bucureşti Nord cu plecare din Galaţi la ora 20 şi sosire în staţia Bucureşti Nord la ora 12.47;


Trenul IR 1573 se anulează pe distanța Bucureşti Nord–Buzău–Galaţi şi CIRCULĂ tren IR 12573 (în locul trenului 1573) în relația Bucureşti Nord–Buzău–Galaţi cu plecare din Bucureşti Nord la ora 25 și sosire în staţia Galaţi la ora 12.49;
trenul IR 1574 se anulează pe distanța Galaţi–Buzău–Bucureşti Nord şi CIRCULĂ tren IR 12574 (în locul trenului 1574) în relația Galaţi–Buzău–Bucureşti Nord cu plecare din Galaţi la ora 30 şi sosire în staţia Bucureşti Nord la ora 18.45;
trenul IR 1575 se anulează pe distanța Bucureşti Nord–Buzău–Galaţi şi CIRCULĂ tren IR 12575 (în locul trenului 1575) în relația Bucureşti Nord–Buzău–Galaţi cu plecare din Bucureşti Nord Gr A la ora 15 și sosire în staţia Galaţi la ora 17.26;
trenul IR 1731 se anulează pe distanța Braşov–Buzău–Galaţi şi CIRCULĂ tren IR 12731 (în locul trenului 1731) în relația Braşov–Buzău–Galaţi cu plecare din Braşov la ora 15 și sosire în staţia Galaţi la ora 22.52;
trenul IR 1732 se anulează pe distanța Galaţi–Buzău–Braşov şi CIRCULĂ tren IR 12732 (în locul trenului 1732) în relația Galaţi–Buzău–Braşov cu plecare din Galaţi la ora 40 şi sosire în staţia Braşov la ora 12.41;


De la data de 05/06 septembrie 2021 trenul 1862 se anulează pe distanţa Iaşi–Buzău–Constanţa şi CIRCULĂ tren IR 12862 (în locul trenului 1862) în relația Iaşi–Buzău–Constanţa cu plecare din Iaşi la ora 30 și sosire în staţia Constanţa la ora 06.50;
De la data de 06/07 septembrie 2021 trenul 1861 se anulează pe distanța Constanţa–Buzău–Suceava Nord şi CIRCULĂ tren IR 12861 (în locul trenului 1861) în relația Constanţa–Buzău–Iaşi cu plecare din Constanţa la ora 00 şi sosire în staţia Iaşi la ora 06.16;


Trenul RE 7001 se anulează pe distanța Bucureşti Nord–Buzău–Galaţi şi CIRCULĂ tren RE.13701 (în locul trenului 7001) în relația Bucureşti Nord–Buzău–Galaţi cu plecare din Bucureşti Nord la ora 09 și sosire în staţia Galaţi la ora 22.27;


Trenul RE 7002 se anulează pe distanța Galaţi–Buzău–Bucureşti Nord şi CIRCULĂ tren RE.13702 (în locul trenului 7002) în relația Galaţi–Buzău–Bucureşti Nord cu plecare din Galaţi la ora 30 şi sosire în staţia Bucureşti Nord la ora 21.47;


De la data de 18/19 august 2021 și până la data de 4/5 septembrie 2021 trenul 1952 se anulează pe distanţa Suceava Nord–Buzău–Mangalia şi CIRCULĂ tren IR 12952 (în locul trenului 1952) în relația Suceava Nord–Buzău–Mangalia cu plecare din Suceava Nord la ora 32 și sosire în staţia Mangalia la ora 05.49;


De la data de 18/19 august 2021 și până la data de 5/6 septembrie 2021 trenul 1953 se anulează pe distanta Mangalia–Buzău–Suceava Nord şi CIRCULĂ tren IR 12953 (în locul trenului 1953) în relația Mangalia–Buzău–Suceava Nord cu plecare din Mangalia la ora 35 şi sosire în staţia Suceava Nord la ora 07.43;


De asemenea, intervin modificări și în circulația trenurilor regio ce vor fi anunțate ulterior la nivel local.


Distribuie articolul

You May Also Like

Lasă un răspuns