Științescu îi face pe copii să îndrăgească științele exacte!

Distribuie articolul

Ești pasionat de științele exacte? Ești profesor și dorești o finanțare pentru a dezvolta proiecte care îi fac pe elevi să îndrăgească științele exacte? Ești elev, ai un proiect interesant și vrei să îl implementezi? Vino sa îl cunoști pe Sțiințescu joi, 22 iunie, ora 11:00, la Centrul SMART (str. Brăilei, nr. 3, etaj 1).

Fundația Comunitară Galați, alături de Romanian-American Foundation și parteneri locali își propune să stimuleze proiectele educaționale care încurajează pasiunea pentru științe și tehnologie a copiilor şi tinerilor între 11 şi 15 ani din județul Galați.

Științescu oferă finanțare proiectelor creative și inovative care susțin pasiunea pentru științele exacte STEM (știință, tehnologie, inginerie și matematică). Proiectele pot veni din partea profesorilor și pasionaților de științe exacte (matematică, fizică, chimie, biologie, informatică, etc.) din partea copiilor sau grupurilor de inițiativă. Programul își propune creșterea interesului elevilor față de domeniul STEM și oferirea de suport financiar pentru ca tinerii să își urmeze pasiunea și să își poată dezvolta o carieră în inovație și tehnologie.

Fondul Științescu este susținut de Romanian-American Foundation și în Bucureşti, Cluj, Iaşi, Braşov, Bacău, Făgăraş, Prahova, Oradea şi Mureş.

Fundația Comunitară Galați susține transformarea pe termen lung a comunității, implicând resursele și potențialul uman activând astfel inițiative locale. Oferă sprijin financiar și tehnic pentru proiectele grupurilor de inițiativă și ale organizațiilor neguvernamentale din Galați. Din 2016, oferă burse de studiu prin care tinerii gălățeni cu rezultate excelente să își poată continua studiile.

Romanian-American Foundation îşi propune să sprijine iniţiative ale societăţii civile printr-o abordare specifică sectorului de afaceri, având convingerea că astfel acestea vor dobândi un plus de valoare. Misiunea Romanian-American Foundation este promovarea şi consolidarea condiţiilor necesare unei economii de piaţă sustenabile şi unei societăţi democratice care să asigure accesul la oportunităţi pentru toate segmentele populaţiei din România.

Distribuie articolul

You May Also Like