GPS pentru ISIS (povești de adormit adulți)

Distribuie articolul

Titluri bombastice care anunță dezastrul, alerta, teroarea au împânzit presa, pseudo-presa și blogăreala de toate culorile. Care e marea veste? Vine ISIS! Vine ISIS și ne face ceva. Sau, „ISIS amenință România”. Nu știi nici dacă să râzi, nici dacă să plângi. Ce să mai facă ISIS? Ce să mai amenințe și pe cine? Ce să ne amenințe ISIS pe noi când îi avem deja pe ai noștri teroriști, puși la cravată și așezați în jilțuri în Parlament?!

De când se zvonește peste tot că vine ISIS , românii au reinventat rugăciunile. „Dar de va fi să fie și să vie, măcar să dea în Parlament, poate așa îi vom vedea pe parlamentari cu gura plină de țărână, în sfârșit sătui că au mușcat și la propriu și la figurat din România, și mulțumiți noi că am scăpat de ei… Așa să dea domnul, Amin”!

Eu cred că ISIS nu o să vină din cauză că s-au speriat când au citit pe Facebook că toți românii, cel puțin o singură dată de când și-au deschis cont, și-au dorit să pună sau să vadă o bombă în Parlament. ISIS, când vede atâta dragoste la români pentru bombe vor spune: „Bă, la români nu dăm că ăia sunt fanii noștri. Și românii iubesc bombele ca și noi. Hai să ne înfrățim cu ei și dăm bombe la alții”.

Sunt și români de bună credință care cred că e bine să ajute ISIS. „De ce să-i lăsăm să rătăcească aiurea prin țară ca să găsească o gaură unde să bage o bombă? Eu zic să le indicăm drumul spre Parlament. Vin oamenii obosiți, de la drum lung, nu-i putem lăsa să rătăcească”. Unii sunt de părere că ISIS vine din cauza lui Teo Trandafir. De când publică pe wall ce visează noaptea a reușit să-i enerveze și pe cei de la ISIS. Dar eu mă gândesc că Teo Trandafir nu are așa multe păcate, și deci zic să direcționăm ISIS pe ruta veche, spre Parlament. Problema cea mai gravă este că tot ISIS-ul știe ca noi avem capitala la Budapesta. Asta e grav, că s-ar putea să rateze Parlamentul.

Apoi mă gândesc și la altceva, tot grav: dacă ISIS pune bombe la Parlament s-ar putea să fie votați de peste jumate din români și să fie declarați eroi naționali, ca Moș Ion Roată. Grav este și dacă dau cei din ISIS peste Holguța și Știrea Zvrâncioaia, că astea sunt nesătule și o fi ISIS… ISIS dar tare mi-e că o să se sperie și vor fugi.

Și ultima problemă gravă este prețul benzinei. La cât de scumpă e benzina la noi, mă gândesc cu groază că s-ar putea întoarce băieții de la graniță îndărăt. Eu propun să facem un grup secret pe Facebook și să ne punem de acord să le donăm atâta benzină cât au nevoie ca să ajungă la Parlament. Dacă fac treaba bună și până la capăt, le plătim și drumul înapoi. Dacă mai rămâne ceva din ei, că au obiceiul să moară cu drăguțele de bombe în brațe.

Cuprinsă de toate gândurile astea cu ISIS, am ieșit la plimbare, să respir aer poluat, să văd trecători sătui de foame, obosiți de stres, ducând grija zilelor de mâine, poimâine. Ce-mi văd ochii? O mamaie se ruga la colțul bisericii. Am întrebat-o de ce nu intră în biserică și mi-a dat cu sec, ca la poker: „N-am bani și popa nu mă primește”. Firesc, am întrebat-o iar: „Bine, mamaie, popa nu te primește că n-ai bani și mata continui să te rogi… De ce?”. Ce răspunde mamaia? „Am auzit maică că vine ISIS! Cică o să bombardeze. Nu trebuie să mai bombardeze ei, maică! Ne-am bombardat singuri toate fabricile și uzinele. Mergând cu trenul de la Pitești la Craiova am văzut o zona care arăta ca după bombardament. Lichidatorii judiciari sunt umbrela justiției, ne bombardează și pentru un kil de lapte, se îmbogățesc și distrug mai rău de cât teroriștii. Ce să mai distrugă maică teroriștii în țara asta? Eh, vezi, și de aia mă rog și eu ca toată lumea: să se ducă teroriștii să bombardeze în singurul loc în care se mai fac bani cu nemiluita!”. „Unde mamaie? Unde?”. „La Parlament, mamă, la Parlament! Să se ducă să atace guvernul și parlamentarii că ăștia au miliardele de euro, noi suntem săraci lipiți căci doar ei ne-au sărăcit. Să se ducă ISIS să le-o tragă, atunci o să vadă că banii nu mai au nici o valoare. Și cei care vor mai rămâne în viață să-i ducă la spitalele fără medici și tratamente să le dea câte o aspirină”.

Și deodată, un urlet se aude din biserică. Popa fugea cu poalele-n cap și urlând ca apucat de streche: „ A explodat bomba! A explodat bomba!!! Văleuuuuu!”… După el dascălu… după ei… un puhoiaș de oameni, moșuleți și babe, încep să se reverse afară , strigând după popă mânioși. Pun o piedică popii, popa cade, îl apuc de sutană și-l întreb: „Ce-i bre? Ce-a explodat? Care bombă?”
Gâfâind și uitându-se îngrozit la puhoiul care se apropia, popa zice: „Bomba a explodat: Sănătatea și Educația nu mai primesc majorările promise. ISIS să stea la rând. Ăștia, spune el arătând spre moși și babe, sunt ISIS–ișii mei, acum că i-am pus să voteze cu PSD-ul care le-a promis bani cu duiumul”.

Mă scutur de praf și mă gândesc serios să trimit la ISIS coordonatele pe GPS. Serios, chiar nu trebuie să rateze Parlamentul.

Distribuie articolul

You May Also Like