Scandal în hochei: suporterii cer demisia conducerii clubului CSM Dunărea

Distribuie articolul

Suporterii cer demisia conducerii clubului de hochei CSM Dunărea Galați. Fanii au inițiat o petiție și strâng semnături pentru a provoca schimbarea persoanelor din conducerea echipei. Principala persoană vizată este președintele clubului Mihai Brandabur. Acesta este considerat vinovat de situația în care a ajuns fosta campioană a României. Suporterii spun că echipa de hochei pe gheaţă Dunărea Galați se află la un pas de desființare deși a avut un buget bogat. Jucătorii nu ṣi-au primit salariile de la începutul anului, iar în prezent doar cinci sportivi se mai află în lotul echipei. Ca urmare, Dunărea a fost exclusă din Liga regională MOL și are probleme mari în formarea unui lot competitiv pentru viitorul sezon al campionatului național.

„Echipa de hochei pe gheaţă Dunărea Galaţi se află la un pas de desfiinţare după ce în sezonul competițional 2014-2015, respectiv 2015-2016 a fost campioană naţională, iar în 2016-2017 a câștigat pentru prima oară după 28 de ani Cupa României la Hochei pe Gheaţă. În pofida rezultatelor obţinute, jucătorii nu și-au primit salariile de la începutul anului, iar până în prezent doar 5 persoane se mai află în lotul echipei. În aceste condiţii, Liga MOL refuză să mai primească echipa în competiţia vest-europeană, unde fusese admisă în 2016 după trei ani de monitorizare ṣi negocieri purtate cu comitetul de conducere al Ligii. Şi, deși la începutul lunii mai, Liga MOL a trimis echipei Dunărea Galaţi invitaţia de participare pentru noul sezon, neoferindu-se nici un răspuns până la termenul comunicat, au fost nevoiţi să ne excludă. Responsabilă de acest fapt este conducerea actuală a clubului care nu a acţionat în interesul echipei ṣi nu a gestionat corespunzător bugetul alocat, deși clubul a avut în 2016 de la Primăria Municipiul Galaţi ṣi sponsori unul din cele mai mari bugete primite de echipele de hochei din România. Dacă te numeri printre cei ce apreciază valorile locale ṣi vrei ca hocheiul gălăţean să nu moară, semnează această petiţie pentru demiterea conducerii clubului Dunărea Galaţi. Hocheiul este printre puţinele sporturi gălățene care ne reprezintă la nivel național ṣi internațional”, se arată în comunicatul suporterilor gălățeni.

Petiția poate fi semnată pe internet, la adresa https://www.petitieonline.com/demitereaconduceriiclubuluidunareagalati.

Dacă Mihai Brandabur nu-și va da demisia, este greu de crezut că demersul suporterilor va avea rezultate. Clubul Dunărea este subordonat Ministerului Sportului iar președintele nu poate fi demis decât prin ordin de ministru.

Distribuie articolul

You May Also Like