Sprijin de milioane de euro pentru combinatul siderurgic

Distribuie articolul

Combinatul gălățean, patronat de grupul Liberty după ce a fost preluat în vară de la ArcelorMittal, este pe lista firmelor ce vor beneficia de un sprijin de 331 de milioane de euro. Nu este vorba de bani veniți de la noul proprietar, ci de la statul român.

Până când vor veni sutele de milioane promise pe platforma gălățeană, combinatul beneficiază de un sprijin substanțial, alături de alte 170 de companii.

Este vorba de Ordonanța de Urgență 81, dată pe 20 decembrie 2019. Prin ea se instituia o schemă de ajutor de stat pentru sprijinirea consumatorilor industriali din 15 domenii, prin intermediul certificatelor de emisii de CO2.

”Eu cred că este un lucru bun, riscam relocarea industriilor din aceste sectoare. Cred că reuşim să venim în sprijinul industriilor respective şi reuşim să menţinem locurile de muncă în România, ceea ce este foarte important, şi să creştem competitivitatea industriei româneşti”, a declarat pentru Agerpres ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu.

În ultimii trei ani, România a obținut 1,7 miliarde de euro din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră aferente instalațiilor staționare.
Cât privește investițiile promise de noii patroni ai combinatului, ele se lasă în continuare așteptate.

În noiembrie 2018, înainte de finalizarea preluării, patronul Liberty Steel, Sanjeev Gupta, declara pentru Business magazin că, în primă fază, compania sa dorește să mărească producţia de oţel cu 50%, de la 2 milioane de tone de oţel anual la 3 milioane, și anunța un plan de investiţii de 330 de milioane de euro, pentru primii 3 – 5 ani.

Deocamdată a primit din partea municipalității două autorizații de demolare și cam atât.

Distribuie articolul

You May Also Like