SPORT/ Oțelul se reunește pe 1 iulie

Distribuie articolul

Încă e vacanță pentru jucătorii gălățeni, cauza fiind evident înghețarea sezonului 2019-2020 a Ligii a 3-a din cauza pandemiei cu COVID 19.

În această perioadă, conform programului stabilit de staff-ul tehnic, jucătorii se antrenează individual pentru menținerea sau revenirea la un tonus acceptabil după pauza forțată.

Antrenorul gălățenilor, Alexandru Ciobanu ne-a declarat că reunirea lotului a fost stabilită pentru 1 iulie asta în condițiile în care nu survin schimbări majore negative în evoluția pandemică.

În altă ordine de idei, până la reunirea lotului, conducerea administrativă va depune până la sfârșitul acestei săptămâni (data limită – 19 iunie), documentele necesare pentru certificarea participării echipei în viitorul sezon al Ligii 3. Data startului noii ediții de campionat va fi stabilit de către FRF tot în cursul lunii viitoare, antrenorul gălățean fiind de părere că finalul lunii august ar fi perioada cea mai probabilă.

Distribuie articolul

You May Also Like