Șomer de lux. Un cunoscut politician gălățean a rămas fără jobul de la stat

Distribuie articolul

Încă un șomer de lux a apărut în județul Galați. Este vorba despre tecuceanul Laurenţiu Chirvăsuţă care a rămas fără jobul de bugetar. Pesedistul a fost dat afară de premierul Ludovic Orban din funcția de vicepreşedinte al Autorității pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS).

Anul nou a început prost pentru „ilustrul” politician gălățean. Dumnealui a primit un șut în fund de la liberalul Ludovic Orban care a demis întreaga conducere a AAAS. Chirvăsuță a pierdut jobul de bugetar de lux pe care îl deținea din 2017 la instituția cu atribuţii în domeniul administrării, privatizării, postprivatizării şi valorificării creanţelor. În locul celor demiși (președinte și trei vicepreședinți) au fost numite persoane fără trecut colorat în roșu de trandafiri.

Laurenţiu Chirvăsuţă a rămas fără job, însă nu și fără venituri, fiind un cunoscut om de afaceri prin zona Tecuci-Tg.Bujor. Din punct de vedere politic, el a fost senator PSD între 2008-2012, iar din 2012 până în 2016 s-a foit prin Camera Deputaților, fiind ales pe listele UNPR. Tot în 2016 a revenit la prima dragoste (PSD), dar nu a mai prins încă un mandat de parlamentar.

Distribuie articolul

You May Also Like